Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Adio reduceri false, publicitate mascată și recenzii fake. Ce aduce directiva Omnibus, transpusă prin OUG

Cumpărături online mai sigure. Asta ar trebui să se întâmple după ce Guvernul a decis să implementeze o directivă europeană care îi protejează pe cei care fac shopping pe internet. Vor fi sancţionate reducerile şi recenziile false, iar platformele online trebuie să anunţe publicitatea plătită. În caz contrar, amenzile pot ajunge până la patru la sută din cifra de afaceri. 

de Mădălina Chiţac

la 02.05.2022 , 20:39

De la an la an, tot mai mulţi români aleg să cumpere online. 

Mădălina Chițac, reporter Observator: În 2021, românii au cumpărat de pe internet produse în valoare de 6,2 miliarde de euro. Cu 10% mai mult faţă de 2020. În fiecare zi s-au cheltuit aproape 17 milioane de euro, în creștere de la 15 milioane de euro, media zilnică înregistrată în 2020. 

Însă în acelaşi ritm creşte şi numărul păcălelilor. Aşa că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care transpune directiva europeană Omnibus - cea care ar urma să-i protejeze pe consumatori, în special în mediul online.

Vezi și

Mara Eliza Barza, specialist comunicare: Se doreşte mai multă transparenţă şi să fie mai multă siguranţă pentru consumatorul final. Aceste noi reguli înseamnă maturizarea pieței online. 

Pe acelaşi subiect

Ar trebui să nu mai existe reduceri false

Cristi Movilă, CEO platformă comerţ digital: Preţul de referinţă la care dăm reducerea trebuie să fie preţul cel mai mic din ultimele 30 de zile. 

Raluca Radu, manager platformă comerț online: În momentul în care utilizatorul caută într-un magazin online rochie verde, este important că de acum încolo magazinul online să explice de ce un anumit comerciant apare primul, dacă cumva acest rezultat este plătit. 

Nici recenziile nu scapă de control

Cristi Movilă, CEO platformă comerţ digital: Comercianţii sunt obligaţi să verifice dacă recenzia provine de la un consumator sau nu. 

Mădălina Chițac, reporter Observator: De cele mai multe ori, atunci când cumpărăm un produs, ne uităm la recenziile lăsate de alți clienți. Și în funcție de asta cumpărăm sau nu produsul respectiv. Numai că, de multe ori, aceste review-uri sunt false și sunt create chiar de comercianți. De acum înainte, recenziile false vor intră sub sfera practicilor comerciale incorecte și vor fi sancționate. 

La fel şi promovarea unui un produs, pentru care se specifică faptul că achiziţia se face de la un vânzător acreditat, doar că de fapt vânzarea se face de la un terţ. 

Florin Spătaru, ministrul Economiei: Sancţiunile la nivel naţional ajung până la valoarea de două milioane de euro, echivalent în lei. Şi pentru cazuri excepţionale, transnaţionale, care sunt specificate în directiva europeană, putem ajunge până la un procent de 4% din cifra de afaceri. 

Controalele vor fi făcute de ANPC, care va şi da amenzi. Ordonanţa de urgenţă intra în vigoare la sfârşitul lunii mai. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Întrebarea zilei
Preferaţi să plătiţi cu cardul sau cash atunci când faceţi cumpărături?
Observator » Ştiri economice » Adio reduceri false, publicitate mascată și recenzii fake. Ce aduce directiva Omnibus, transpusă prin OUG