Video Afacerea care le aduce bani frumoşi unor elevi în vacanţa de vară. Vor să dubleze profitul de anul trecut
Chiar dacă este vacanță, elevii lucrează de zori în serele Liceului Tehnologic Agricol din orașul Seini, județul Maramureș. Tinerii au găsit o metodă inedită de a face bani. Aceștia culeg recolta pe care au semănat-o în timpul anului şcolar, iar mai apoi vând legumele la o tarabă din centrul orașului. Banii astfel obținuți sunt reinvestiți în dotarea unității de învățământ.
În loc să se bucure de ultima lună de vacanţă, elevii care vor începe clasa a zecea culeg cu mândrie recolta bogată din acest an. Astfel au învăţat întreg procesul de recoltare dinainte să le fie predat la şcoală.
Afacere profitabilă la liceu
"Mi se pare destul de frumos pentru că ne arată cum evoluează o plantă de la zero, la final", spune Alex Gulyas, elev. "Îmi place foarte mult agricultura, părinţii mei şi bunicii sunt agricultori şi îmi place foarte mult. Astăzi am cules roşii, am cules gogoşari şi cam atât deocamdată", arată Mihaela Buzatu, elevă.
Odată recoltate, legumele sunt vândute la taraba din centrul orașului. Cumpărătorii spun că merită toți banii. "Sunt foarte proaspete şi bune. Foarte convenabil", mărturiseşte un client. "Aici întotdeauna sunt proaspete. Preţul bun, că dacă nu, nu vin aici, mă duc în altă parte", spune un alt bărbat.
- Afacerea cu care Ion a dat lovitura peste hotare. Străinii, dispuşi să plătească bani grei: "Ziceau că sunt mai...
- Lovitura primită de tot mai mulţi antreprenori. Jaber are o afacere în Capitală şi se teme că-şi va pierde...
- Reacţia unei mame, după ce copilul ei a ales să înveţe o meserie în loc să meargă la liceul teoretic. În 3...
Câţi bani au câştigat anul trecut
Legumele sunt cultivate pe o suprafață de 25 de ari în serele din curtea liceului. Anul trecut elevii au obținut 30.000 de lei din vânzarea lor, iar acum directorul unității de învățământ speră să obțină un profit dublu. De asemenea, la liceu se cultivă chiar și un soi de roșii care va fi recoltat de Crăciun.
"Prin colaborare cu USAMV ne-a fost recomandat un hibrid fujipink pe care l-am semănat, am produs răsadul şi deja este plantat, urmează copiii să paliseze şi să facă operaţia de mulcire astfel încât ciclul tehnologic să se desfăşoare normal", explică Dan Constantea, director liceu.
Preţul unui kilogram de legume
La tarabă, kilogramul de roșii se comercializează cu 5 lei. La același preț se vând și ardeii, iar vinetele costă 4 lei. În funcție de calitate, pentru un kilogram de castraveți cumpărătorii scot din buzunare între 2 și 4 lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰