Video Apartamentele se scumpesc tot mai mult. Cât a ajuns metrul pătrat în București și Cluj-Napoca
Să devii proprietar în România e tot mai greu. Dacă nu imposibil. Ratele au atins vârful majorărilor, iar preţurile apartamentelor cresc din ce în ce mai mult, de la o lună la alta. Totul depinde, bineînțeles, de zonă. În oraşele mari, tarifele cresc mult mai accelerat faţă de oraşele mai mici.
În Bucureşti, spre exemplu, un apartament aflat într-o clădire nou construită s-a vândut în luna martie a acestui an cu o medie de puţin peste 1.500 de euro de euro pe metru pătrat, cu 0,5% mai mult decât în luna precedentă.
Cele mai scumpe locuinţe sunt, însă, în Cluj. Acolo, un apartament se vinde cu o medie de aproape 2.400 de euro pe metru pătrat, în vreme ce pentru locuinţele din zone rezidenţiale, preţul este de 2.500 euro pe metru pătrat.
Diferențe mari între prețurile apartamentelor, în funcție de județ
Şi în Braşov preţul apartamentelor a crescut în luna martie cu 1,5 la sută pentru apartamentele aflate în clădiri vechi şi cu 4,6 la sută pentru locuinţele nou construite. Astfel că, un apartament care în februarie se vindea cu 1.572 de euro pe metru pătrat, acum costă 1596 de euro pe metru pătrat.
- Cum arată apartamentele de lux din complexul de 400.000.000 Euro din Mamaia. Sunt la 50 de metri de plajă
- Noul business "predictibil" şi "sigur" practicat de români. Cristian a reuşit să îşi cumpere 3 garsoniere în...
- Chirii ieftine în București. Zonele în care se cer sub 400 de euro pentru un apartament cu 3 camere
La polul opus, în oraşele mici şi medii, preţurile stagnează sau chiar scad. În acest moment, metrul pătrat se vinde cu aproximativ 1.400 de euro în Sibiu, Oradea şi Ploieşti.
Oraşele cu cele mai ieftine chirii din România. La polul opus se află Capitala şi Clujul
Oraşul cu cele mai ieftine chirii din România este Timişoara. În medie, bugetul necesar pentru închirierea unei locuinţe este de 220 de euro pe lună pentru o garsonieră, 350 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 400 de euro pe lună pentru trei camere, potrivit unei statistici realizate de Imobiliare.ro. La polul opus se situează Capitala și Clujul.
Cele mai accesibile apartamente de închiriat pot fi găsite în Timișoara. Potrivit analizei, diferența dintre chiriile solicitate în Timișoara și Cluj-Napoca sau București, se apropie de 30% în cazul garsonierelor și depășește 20% în cazul apartamentelor cu 2 și 3 camere. Cele mai scumpe chirii din țară sunt în București și Cluj-Napoca.
Chiriile medii lunare se situează între 220 de euro și 300 de euro pentru o garsonieră
Potrivit datelor colectate de portalul de imobiliare, în marile orașe ale țării chiriile medii lunare se situează între 220 de euro și 300 de euro pentru o garsonieră, între 350 de euro și 450 de euro pentru un apartament cu două camere și între 400 de euro și 600 de euro pentru unul cu trei camere. Comparația a fost realizată în funcțiile de prețurile medii solicitate de proprietari în luna martie 2023.
Față de perioada similară a anului anterior, diferențele ajung până la 21% în cazul garsonierelor din Constanța. Cele mai mici evoluții anuale au fost înregistrate în Timișoara și București.
Cum arată preţurile în cele mai mari oraşe din ţară
Potrivit studiului, în București, așteptările proprietarilor ajung la 300 de euro pe lună pentru o garsonieră, la 450 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și la 600 de euro pe lună pentru o locuință cu trei camere. În Brașov, chiriile se situează la un nivel mediu de 270 de euro pe lună pentru o garsonieră, 400 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 530 de euro pe lună pentru o locuință cu trei camere. În Cluj-Napoca, prețurile solicitate se situează la 300 de euro pe lună pentru o garsonieră, 450 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 580 de euro pe lună pentru trei camere.
În Iași, particularii solicită, în medie, 270 de euro pe lună pentru o garsonieră, 360 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 450 euro pe lună pentru unul cu trei camere. În Timișoara, bugetul mediu necesar pentru închirierea unui apartament este de 220 de euro pe lună pentru o garsonieră, 350 de euro pe lună pentru două camere și 400 de euro pe lună pentru trei camere, au precizat realizatorii studiului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰