Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Au apărut cartofii noi, aduşi din Ungaria. Costă de 10 ori mai mult decât în mod normal

Stupoare în pieţe. Au apărut cartofii noi care sunt de 10 ori mai scumpi decât cei obişnuiţi. Aduşi din străinătate, i-au luat prin surprindere şi pe cumpărători, şi pe fermierii noştri. Marfa vine din Ungaria, unde producătorii au reuşit să obţină recolta mai devreme în solarii.

de Iulia Pop

la 12.03.2026 , 19:57

Primii cartofi noi au apărut deja pe tarabe, însă eticheta îi face pe mulți clienți să nu se atingă de ei.

La început, pe etichete era scris şi 55 de lei, deşi acum s-a stabilizat la 35 de lei, echivalentul a aproape 10 kg de cartofi obişnuiti sau a unui kilogram şi jumatate de carne de porc.

"Trufanda. Aşa e la inceput, ei au aparut mai demult, dar preţurile au fost prea ridicate. 55 de lei kilogramul şi atunci am aşteptat să mai scadă", a precizat Andreeea Dăescu, comerciant.

Articolul continuă după reclamă

În ciuda preţului, unii îndrăznesc să cumpere.

"Ieri, de exemplu, a venit o domnişoară şi a zis că vrea cartofi noi uite aşa mici mici, nu contează. Am zis 'Doamne fereşte' cum să dai aşa mult şi a spus că 'eu vreau din ăia mici că nu iau aşa mulţi'", a povestit un comerciant.

Cartofii noi autohntoni vor ajunge în pieţe cel mai devreme în luna mai, la jumătate de preţ faţă de cei din Ungaria.

"Cei româneşti cred că o să fie în jur de 15-20 de lei", a spus Andreeea Dăescu, comerciant.

Cine nu mai are răbdare să aştepte, trece la gătit.

"Eu astăzi o să fac un cartof nou zdrobit, cu parmezan, usturoi şi verdeaţă, simplu la tigaie", a spus Călin Negru, bucătar chef.

Cartofii fierți cu tot cu coajă se zdrobesc și se prăjesc până capătă crustă, apoi se presară cu parmezan. În farfurie se adaugă încă puțin caşcaval, culoare cu pătrunjel și luciu cu ulei de măsline. Tot mai multe mâncăruri sunt preparate, însă, cu ingrediente de import. Producţia locală de cartofi acoperă doar jumătate din necesar.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Este România o ţară sigură, aşa cum a declarat preşedintele?
Observator » Ştiri economice » Au apărut cartofii noi, aduşi din Ungaria. Costă de 10 ori mai mult decât în mod normal