Video Au crescut zborurile la business class în România. Căt costă un astfel de bilet de la Bucureşti la New York
Călătoriile premium câștigă teren. La nivel internațional, anul trecut s-a înregistrat un număr record de pasageri la clasele business și first class. Tendința se confirmă și în România, unde analiștii în turism observă tot mai mulți călători care aleg să zboare în cele mai luxoase condiții.
"Dai un ban, dar stai în faţă". Tot mai mulţi aleg să călătorească la business şi first class.
"Modul în care eşti tratat de către personal. Poate puţină mai multă comoditate".
"Dacă vin până la Bucureşti cum am făcut de câteva ori, prefer business class. Ai mai mult spaţiu", spun oamenii.
Doar în ultimul an, numărul zborurilor de "lux" a crescut cu aproape 10% pe aeroporturile din România
"Creşterea de business class este prezentă la noi în aceeaşi proproţie cu ceea ce se întâmplă la nivel european. Este în principal pe segmentul de corporate, pe destinaţiile europene", spune Silvia Teodorescu, director de marketing companie aeriană.
Biletele la business class, de trei ori mai scumpe
8 companii aeriene care operează în România le oferă pasagerilor opţiunea de a zbura la o clasă superioară. Cine alege business class, pe un zbor mai lung, vrea cu siguranţă confort. Dacă vorbim despre Bucureşti - New York, de exemplu, în luna decembrie, un bilet la economy costă aproximativ 500 de dolari. La business este aproape de trei ori mai mult, dar avem câte 2 bagaje de mână şi de cală, un meniu cu siguranţă mai variat şi un scaun care se face aproape pat.
Majoritatea preferă să plătească de trei ori mai mult atunci când zborurile durează peste 10 ore.
"De doi ani, în fiecare an, cel puţin 7-8% din turiştii noştri aleg aceste clase superioare. În aeroporturile de escală, aceşti turist beneficiază de acces la lounge-urile dedicate lor. Aici, pe lângă faptul că sunt meniuri speciale, sunt fotolii ai posibilitatea să faci şi duş. Iar după un zbor de 10-11 ore eşti pregătit de zborul spre casă", spune Florin Ionescu, consulant în turism.
Cine vrea să-şi cumpere bilete la o clasă superioară la un preţ avantajos trebuie să le vâneze cu mai mult de jumătate de an înainte de plecare.
La nivel mondial, 117 milioane de pasageri au optat anul trecut pentru călătorii de lux, un record all-time.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰