Video Averea românilor a înflorit în pandemie, iar piața imobiliară s-a bucurat de cei mai mulți investitori. Jumătate dintre locuințele cumpărate în 2020 au fost cu banii jos
Averea românilor a atins un nivel record în anul pandemiei: 490 de miliarde de euro. Îngrijoraţi de tot ce s-a întâmplat în jurul lor, oamenii au fost mai cumpătaţi şi n-au mai cheltuit atât de mult pe cât o făceau în trecut. Iar cine a vrut să investească s-a îndreptat spre imobiliare, unde criza nu s-a simţit.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Casa rămâne cea mai valoroasă parte din averea unui român, mai ales dacă vrea s-o vândă. Iar preţurile locuinţelor au crescut semnificativ, aşa că există şi profit.
2.400 de miliarde de lei, adică 490 miliarde de euro, este suma calculată pentru perioada crizei pandemice ca fiind averea cumulată a populaţiei. Un record.
Anca Bidian, analist financiar: ”În an pandemic cu toții am cheltuim mai puțin. Ne-au dispărut vacanțele, ne-au dispărut foarte multe activități. Drept urmare, au fost mai mulți bani care s-au acumulat în economii”.
Record surprinzător de tranzacții pe piața imobiliară, în pandemie
- Rugăciunea medicului chirurg, reținut pentru luare de mită: ”Doamne, dă-mi bani mulți, ferește-mă de...
- O angajată a primăriei din Cluj Napoca ar putea rămâne fără aproape 500.000 de euro, pentru că nimeni nu ştie...
- Extinderea plajelor din Mamaia a crescut pericolul de înec. ”Cam cinci metri și apa e până la gât. Sunt locuri...
Deşi multe zone au fost afectate de criza din ultimul an, piaţa imobiliară n-a avut probleme. Din contră. Tranzacţiile au curs ca-n vremurile bune.
Andra Mitu, reporter Observator: ”În 2020, s-au vandut nu mai puţin de 600 de mii de imobile. Cu aproape 63 de mii mai multe decât în 2019. Interesant este că jumătate dintre acestea au fost cumpărate cu banii jos”.
Bogdan Iliescu, expert imobiliar: ”Sunt oameni cu venituri substantiale, lucrează în corporații, industria de IT este un motor foarte bun. Sau tineri antreprenori care aveau bani puşi deoparte, pe care acum au ales să-i investească”.
Preţul locuinţelor a crescut în ultimul an
Alexandru, investitor: ”Am cumparat două apartamente cu două camere în zona Pipera. Au fost plătite partial, doar prin avans, iar restul finanţării se va face jumătate din fonduri proprii şi jumătate din credite bancare”.
Tot cu banii jos s-au dat şi 80% din apartamentele vândute dintr-un complex rezidenţial de lux din Capitală.
Catalina Urzicana, manager vanzari: ”Noi avem studiouri, apartamente cu 2, 3, 4 camere. Prețurile variază de la 88.000 plus tva un studio și cele de 4 camere de la 215.000 plus tva”
Preţul locuinţelor a tot crescut în ultimul an, pentru că şi materialele de construcţii s-au scumpit. Iar tendinţa se păstrează şi în 2021. În primul trimestru preţul locuinţelor a urcat cu aproape 3 procente, arată datele Eurostat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰