Bursele au crescut puternic la nivel mondial, după 3 zile de pierderi. Cu cât au scăzut aurul şi argintul
Bursele au crescut puternic la nivel mondial, miercuri, după trei zile de pierderi, în timp ce preţurile petrolului s-au retras de la maximele atinse săptămâna trecută, investitorii analizând informaţiile privind interzicerea importurilor de petrol rusesc. Preţul paladiului a scăzut miercuri cu aproximativ 9%, iar cel al aurului cu peste 3%, în contexul declinului general al pieţei metalelor preţioase.
Moscova a acuzat miercuri Statele Unite că i-a declarat război economic, afirmând că analizează o reacţie la interzicerea importurilor de petrol şi produse energetice. Economia Rusiei se confruntă cu cea mai gravă criză de la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, după ce ţările occidentale au impus sancţiuni companiilor, băncilor, precum şi unor politicieni şi miliardari, în urma invaziei ruse în Ucraina.
Dar, după trei zile de pierderi, indicele MSCI al acţiunilor globale, care urmăreşte acţiuni din 50 de ţări, a urcat miercuri cu 2,59%. În Europa, indicele STOXX 600 a crescut cu 4,8%, DAX al bursei din Frankfurt cu 7,9%, CAC 40 al bursei din Paris cu 7,13%, uar FTSE 100 al bursei din Londra cu 3,25%. Preţurile petrolului au scăzut cu până, la 17% în urma informaţiilor că Emiratele Arabe Unite şi Irakul ar dori să crească producţia pentru a atenua tensiunile din piaţă.
Preţul paladiului, folosit de producătorii de automobile în convertoarele catalitice pentru a reduce emisiile, a scăzut cu 4,1%, până la 3.050,78 dolari pe uncie, după ce a atins luni un maxim record de 3.440,76 dolari, provocat de temerile legate de întreruperi ale aprovizionării de la producătorul de top Rusia.
Preţurile metalelor preţioase au scăzut puternic
- Care este prețul benzinei și al motorinei în România azi, 10 martie 2022. Costul carburanților la stațiile din...
- Preţul petrolului a scăzut cu 17%, după ce Emiratele Arabe Unite și Irak au acceptat să susțină creşterea...
- O nouă magistrală de metrou ar putea fi gata în 2027. Şoferii se tem că urmează ani buni de trafic infernal....
Cotaţia aurului spot a scăzut cu 2,8%, până la 1.995,55 dolari pe uncie, punând capăt creşterilor din ultimele patru sesiuni, care au apropiat-o de maximului istoric atins din august 2020. Contractele futures pentru aur din SUA au scăzut cu 2,2%, până la 1.999,40 dolari uncia.
”A fost adăugată o primă de risc mare la aur şi o parte din ea este retrasă acum”, a declarat Bart Melek, şeful strategiilor de mărfuri la TD Securities, potrivit news.ro.
”Credem că acest lucru va continua? Probabil. Ne-am lăsat puţin atraşi de aur, dar suntem pe o bază mult mai fermă decât înainte de acest conflict, în principal pentru că încă cred că Rezerva Federală şi alte bănci centrale vor fi foarte prudente cu privire la modul în care îşi reduc lichiditatea”, a mai spus Melek.
Preţul argintului spot a scăzut cu 1,4%, până la 26,02 dolari pe uncie, după ce marţi a atins maximul ultimelor nouă luni. Cotaţia platinei a scăzut cu 5,5%, la 1.089,78 dolari uncia. Schimbarea bruscă a fost determinată şi de marcarea masivă a profiturilor, în urma câştigurilor mari de marţi, au spus analiştii. Aurul este considerat un depozit sigur de valoare în mijlocul unor incertitudini de tipul celor care au loc în prezent din cauza conflictului din Ucraina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰