Video Busuioc cu aromă de scorțișoară sau lămâie, produs în serele Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj
Tot mai mulţi români s-au apucat de grădinărit pentru a-şi umple timpul liber pe care până anul trecut îl petreceau ieşind în oraş, spre exemplu. Specialiştii Universităţii de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj vin astfel în sprijinul lor şi scot la vânzare zeci de mii de răsaduri de legume româneşti. Printre ele însă şi câteva soiuri puţin mai exotice.
„Plantele aromatice pe care le am în mână sunt două varietăţi de busuioc cu aromă de scorţişoară, foarte apreciata de consumatori, şi un busuioc cu frunză roşie. Deocamdată sunt în fază mică de creştere, se vor dezvolta exact ca şi celelalte plante de busuioc, deci sunt tipice soiului. Sunt apreciate pentru aroma lor deosebită. Mai avem de asemenea şi un busuioc cu aromă de lămâie”, spun specialiștii.
Busuiocul cu aromă de scorţişoară sau de lămâie concurează anul acesta la vanzâri cu tradiţionalele răsaduri româneşti. Toate au fost plantate în serele Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, iar acum aşteaptă să fie cumpărate şi replantate.
Alex Prunean, reporter Observator: Cele doua soiuri speciale au fost aclimatizate perfect de specialiştii de aici, astfel că rezistă foarte bine atat in ghiveci cat si plantate in gradina. Mirosul de lamaie sau scortisoara se simt la atingerea frunzelor, pe care le produce continuu timp de cel putin 5 luni pe an.
Zeci de mii de răsaduri produse în serele facultății
- Imobiliare: bătălia între locuinţe cumpărate sau închiriate. Câţi români mai sunt interesaţi să devină...
- Care sunt preţurile la carburanţi astăzi, 13 martie 2025. Preţurile la benzină standard şi motorină standard...
- Inflaţia a crescut la 5,02% în luna februarie. Produsele care s-au scumpit cel mai mult
- Reducerile care se aplică la munte, în Poiana Braşov, începând cu acest weekend
- "Nu mai pot dormi noaptea". Românii afectaţi de taxele lui Trump se tem că joburile lor vor dispărea
Pe lângă plantele aromatice, clujenii sunt aşteptaţi să cumpere direct din serele facultăţii peste 90.000 de răsaduri crescute şi adaptate solurilor din Transilvania.
ing. dr. Gelu Moldovan - USAMV Cluj: Avem o gamă variată de muşcate şi plante anuale. Sortimentul de muşcate este destul de larg. Avem vreo opt variante coloristice din mai multe soiuri, iar la plante anuale avem flori de miere, flori de piatră, lobelii şi alte plante decorative. Mai avem ardei chilli, tot ca plante aromatice si salvie de gradina si patunjel cu frunza creață.
Şi având în vedere preţurile mici, de doar 2 lei pentru majoritatea răsadurilor, clienţii, mulţi dintre ei fideli, nu s-au lăsat prea mult aşteptaţi.
Serele facultăţii sunt deschise zilnic până la ora 16, iar de săptămâna viitoare, oamenii îşi vor putea cumpăra şi stoloni de căpşuni şi inclusiv carne de miel, tot din fermele întreţinute de studenţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰