Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Când ar putea fi gata metroul din Cluj: timpul, extrem de limitat. Zone aglomerate din oraş vor fi paralizate în timpul lucrărilor

Urmează staţia "Piaţa Avram Iancu", cu peronul pe partea dreaptă. Clujenii sunt tot mai aproape de momentul în care vor auzi aceste cuvinte. S-a lansat licitaţia pentru metrou. Câştigătorul va avea de realizat una dintre cele mai mari investiţii în infrastructură din Europa, pentru că valoarea întregului proiect este de peste 1,3 miliarde de euro.

de Alex Prunean

la 26.03.2022 , 10:37

Investiţie mare, interes la fel. Sunt deja firme care vor să se ocupe de lucrările la metroul din Cluj. "Au fost interesate 15 firme, interesate evident, că pot depune dosare atât firme din ţară cât şi din străinătate", spune Iulia Perșa, purtător de cuvânt Primăria Cluj-Napoca.

Artere aglomerate din Cluj, blocate în timpul lucrărilor la metrou

Până să fie bine în subteran, o perioadă va fi dificil de circulat la suprafaţă. Galeriile vor fi realizate prin forare în subteran, dar staţiile prin săpături de la suprafaţă. Pentru a se evita surparea acestora, în timpul lucrărilor traficul va fi restricţionat pe cele mai aglomerate trei artere ale oraşului. Va rămâne doar o singură bandă, pentru autobuze şi autospeciale de intervenţie. "Traficul în Cluj e groaznic, la 8 dimineaţa şi la 6. Cred că o să fie o provocare pentru autorităţi", mărturiseşte un tânăr.

Vezi și

În momentul în care va fi pusă în funcţiune, linia subterană va fluidiza traficul de la vest la est. Metroul va fi unul de tip "ușor", cu trenuri mult mai mici şi mai înguste decât cele din Bucureşti, cam cât un tramvai. Vor circula la un interval de 90 de secunde şi vor putea transporta 21.000 pasageri/oră. Proiectul va fi realizat în trei etape şi chiar dacă se respectă termenele, timpul este extrem de limitat. 

Pe acelaşi subiect

Când ar putea fi gata metroul din Cluj

Magistrala are o lungime de 21,3 km, din Floreşti şi până la ieşirea spre Dej, unde va ieşi la suprafaţă şi se va intersecta cu linia trenului metropolitan. Cu toate că încă nu au început lucrările, până în anul 2026, galeriile şi staţiile, chiar dacă nefinisate, ar trebui să fie gata.

"Nu o să fie în 2026 inaugurare pentru călători. Pentru că finanţarea este prin PNRR şi condiţionalităţile PNRR impun ca lucrările să fie gata, pe partea de structură, până în 2026. După aceea o să vedem, probabil că toată România va face un efort să fie metrou la Cluj şi acest lucru este de văzut cum o să fie birocratic", comentează Ionuţ Ciurea, Asociaţia Pro Infrastructură.

Mai trebuie găsită finanţare şi pentru cumpărarea efectivă a trenurilor, pentru că nu sunt incluse în proiect. "Eu trăiesc cu speranţa că se va realiza. E un lucru extraordinar pentru noi, clujenii", afirmă un trecător, iar un altul crede că "ar elibera traficul şi ar fi mult mai uşor să circuli prin oraş".

Sunt necesare modificari legislative

Ca să devină realitate, proiectul va avea nevoie şi de modificari legislative. Cum nu s-a pus până acum problema construirii unei linii de metrou în afara Capitalei, legea spune că doar METROREX poate face exproprieri pentru construirea sau extinderea unei astfel de reţele. Primii călători ar urma să circule cu metroul din Cluj în 2030.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Când ar putea fi gata metroul din Cluj: timpul, extrem de limitat. Zone aglomerate din oraş vor fi paralizate în timpul lucrărilor