Care sunt preţurile la carburanţi pe 13 mai. Au scăzut cu până la 23 de bani pe litru

Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că miercuri, 13 mai 2026, preţurile la carburanţi sunt în scădere, faţă de cele afişate în ziua precedentă.

Preţurile la carburanţi sunt în scădere, faţă de cele afişate în ziua precedentă Preţurile la carburanţi sunt în scădere, faţă de cele afişate în ziua precedentă - Profimedia

Concret, conform specialiştilor, înregistrăm o scădere a preţurilor cu până la 23 de bani pe litru, indiferent că vorbim despre benzină sau motorină.

De exemplu, preţul pentru un litru de motorină standard a scăzut cu 15 bani, iar preţul pentru un litru de motorină premium a scăzut cu 23 de bani. Asta înseamnă că un litru de motorină standard a ajuns să coste între 9,38 şi 9,59 lei, iar un litru de motorină premium a ajuns să coste între 10,07 şi 10,41 lei.

De asemenea, preţul pentru un litru de benzină standard a scăzut cu patru bani, astfel că un litru de benzină standard a ajuns să coste între 9,12 şi 9,18 lei.

Articolul continuă după reclamă

În schimb, preţurile la benzină premium şi la GPL au rămas nemodificate, astfel că un litru de benzină premium continuă să coste între 9,6 şi 9,95 lei, iar un litru de GPL continuă să coste în jur de 4,39 lei.

Unde găsim cea mai ieftină benzină şi cea mai ieftină motorină din România

Pentru că preţurile la benzină şi la motorină au explodat, după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, este clar că un număr tot mai mare de români caută să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi la un cost cât mai mic.

Pentru 13 mai trebuie precizat că cele mai mici preţuri la carburanţi le găsim în judeţul Mureş, unde există companii care comercializează litrul de benzină cu 8,95 lei şi litrul de motorină cu 9,38 lei.

La nivel de mari oraşe remarcăm că există companii din Cluj Napoca care vând litrul de benzină cu 9,09 lei şi litrul de motorină cu 9,37 lei.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă prefaceţi că folosiţi telefonul doar ca să evitaţi o conversaţie?
Observator » Ştiri economice » Care sunt preţurile la carburanţi pe 13 mai. Au scăzut cu până la 23 de bani pe litru