Care sunt preţurile la carburanţi pe 31 martie. Au crescut cu până la 12 bani pe litru
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că marţi, 31 martie 2026, preţurile la carburanţi sunt în creştere, faţă de cele afişate în ziua precedentă.
Concret, conform specialiştilor, înregistrăm o creştere a preţurilor cu până la 12 bani pe litru, indiferent că vorbim despre benzină sau motorină.
De exemplu, preţul pentru un litru de motorină premium a crescut cu 12 bani, iar preţul pentru un litru de motorină standard a crescut cu 10 bani. Asta înseamnă că un litru de motorină premium a ajuns să coste între 10,79 şi 11,09 lei, iar un litru de motorină standard a ajuns să coste între 10,37 şi 10,51 lei.
De asemenea, preţul pentru un litru de benzină a crescut cu cinci bani. Asta înseamnă că un litru de benzină standard a ajuns să coste între 9,33 şi 9,5 lei, iar un litru de benzină premium a ajuns să coste între 9,92 şi 10,24 lei.
Preţul pentru un litru de GPL se menţine constant, undeva în jurul valorii de 4,1 lei.
Unde găsim cea mai ieftină benzină şi cea mai ieftină motorină din România
Pentru că preţurile la benzină şi la motorină au explodat, după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, este clar că un număr tot mai mare de români caută să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi la un cost cât mai mic.
Pentru 30 martie, cele mai mici preţuri la benzină şi motorină le înregistrăm în judeţul Timiş, 9,19 lei pentru un litru de benzină şi 10,35 lei pentru un litru de motorină, şi în judeţul Harghita, 9,28 lei pentru un litru de benzină şi 10,28 lei pentru un litru de motorină.
La nivel de mari oraşe, există companii din Cluj Napoca ce vând litrul de benzină cu 9,29 lei şi există companii din Bucureşti şi Constanţa care vând litrul de motorină cu 10,35 lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
