Cei 5.000 de militari americani retraşi din Germania ar putea fi mutaţi pe flancul estic al NATO
Președinții comisiilor pentru servicii armate din Senat și Camera Reprezentanților din SUA afirmă, într-o declarație comună, că reducerea prematură a prezenței avansate a SUA în Europa, înainte ca europenii să-și dezvolte propriile capabilități, riscă să submineze descurajarea și să-i trimită un mesaj greșit președintelui rus Vladimir Putin. Ei propun mutarea pe flancul estic a celor 5.000 de militari americani care vor fi retrași din Germania, potrivit unuia dintre semnatari, senatorul republican din Mississippi Roger Wicker, scrie Agerpres.
Declaraţia comună este semnată de Wicker, preşedinte al Comisiei pentru servicii armate a Senatului, şi de reprezentantul republican din Alabama Mike Rogers, preşedinte al Comisiei pentru servicii armate a Camerei Reprezentanţilor.
"Suntem foarte preocupaţi de decizia de a retrage o brigadă americană din Germania. Germania şi-a intensificat acţiunile drept răspuns la apelul preşedintelui (Donald) Trump pentru o mai mare împărţire a poverii, crescându-şi semnificativ cheltuielile din domeniul apărării şi furnizând acces fără întrerupere, baze şi drept de survol pentru forţele americane în sprijinul Operaţiunii Epic Fury", numele american al operaţiunii declanşate de SUA împotriva Iranului împreună cu Israelul, afirmă cei doi înalţi responsabili republicani în comunicatul difuzat sâmbătă.
"Realitatea rămâne că, deşi aliaţii se îndreaptă spre cheltuirea a 5% din PIB pe apărare, traducerea acestei investiţii în capabilităţi militare necesare pentru asigurarea responsabilităţii principale va lua timp. Reducerea prematură a prezenţei avansate a SUA în Europa fără ca aceste capabilităţi să fie realizate pe deplin risc să submineze descurajarea şi să-i trimită un mesaj greşit lui Vladimir Putin", adaugă ei.
Americanii vor să trimită trupele retrase din Germania în Est
În loc să-şi retragă forţele de pe continent, "este în interesul SUA să menţină un element puternic de descurajare în Europa mutând aceşti 5.000 de militari în Est. Aliaţii de acolo au realizat investiţii substanţiale pentru a găzdui trupe americane, reducând costurile pentru contribuabili, întărind în acelaşi timp linia frontului NATO pentru a contribui la descurajarea începerii unui conflict mult mai costisitor".
"În final, orice schimbare semnificativă la postura forţei americane merită un proces de analiză deliberat şi o coordonare strânsă cu Congresul şi aliaţii noştri. Ne aşteptăm ca Departamentul (Apărării) să intre în contact cu comisiile de supraveghere în zilele şi săptămânile viitoare pentru a discuta despre această decizie şi despre implicaţiile ei pentru descurajarea SUA şi securitatea transatlantică", mai transmit cei doi semnatari.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
