Video Cât au dat românii pe cozonacul de Paşte de la supermarket: "Zici că-s frământaţi cu benzină, aşa scumpi sunt"

Din lipsă de timp, mulţi români au pus anul acesta pe masa de Paşte preparate cumpărate! În supermarketuri au găsit de toate, de la ouă vopsite, până la drob, cozonaci şi salată boeuf. Iar preţurile nu au fost chiar atât de piperate. Cei care şi-au dorit totuşi bucate care să le aducă aminte de gustul de altădată au plătit cu câteva sute de lei mai mult, iar bucătarii locali le-au făcut toate poftele.

de Redactia Observator

la 14.04.2026 , 07:59

Anul acesta, de Paşte, românii s-au îngrămădit la standurile din supermarketuri pentru a cumpăra cozonaci gata preparaţi.

Cozonacul din supermarket, alegerea comodă a românilor

"E mai simplu. Tot timpul, şi de Crăciun, şi de Revelion, şi de Paşti, aici sunt. Acum folosesc timpul mai mult pentru mine", a spus un cumpărător.

Articolul continuă după reclamă

"De la cofetărie, vă spun sincer, sunt foarte scumpi. Zici că-s frământaţi cu benzină, aşa sunt de scumpi", a adăugat altă persoană.

Şi nu doar cozonacii au fost la mare căutare. Pe rafturile din supermarketuri au fost expuse toate preparatele tradiţionale pentru o masă autentică de Paşte.

"Am cumpărat pască, cozonac, smântână. Drob am luat, să punem frumos pe masă că vin musafirii. Am cumpărat şi ouă roşii", a precizat o altă persoană.

Cât costă masa de Paște din supermarket

"Dacă e să cumpărăm dintr-un supermarket principalele preparate de pe masa de Paşte, vom plăti în felul următor: cel mai mult vom da pe drob, 100 de lei pentru un kilogram, şi aproape 46 de lei pentru un kilogram de salată boeuf. De asemenea, ouăle gata vopsite, zece bucăţi, costă 20 de lei. Dacă adăugăm în coş şi un cozonac, mai plătim încă 38 de lei şi alţi 22 de lei îi vom da pentru o pască. Ajungem la un total de aproximativ 225 de lei", transmite Clara Mihociu, reporter Observator.

De cealaltă parte, românii nu au uitat nici de băcănii.

"Avem pască, drobul de miel, cozonacul, checul, caşcavalul afumat, un păstrăv foarte bun, o zacuscă de casă, o pălincă, care e nelipsită. Undeva la 200 de lei", a declarat un comerciant.

Preparatele "ca la mama acasă" vin cu un preț mai mare

Bucătăriile locale au fost şi ele un ajutor pentru cei care nu au avut timp să gătească. Însă, pentru un gust "ca la mama acasă", pofticioşii au scos şi mai mulţi bani din buzunar.

"La cozonac, la pască, undeva la 60-70 de lei pe kilogram. La sarmale undeva la 80-90 de lei pe kilogram, depinde dacă sunt cu vită, altele sunt de porc. Iar drobul de miel, tot undeva la 60-70 kilogramul", a explicat un bucătar.

Un meniu complet pentru patru persoane a costat aproximativ 400 de lei.

Concluzia? Dacă anul viitor vrem o masă de Paşte cu preparatele de bază, care să nu ne usture la buzunare, putem opta oricând pentru supermarketuri. Însă, dacă ne dorim ca sărbătorile pascale să vină la pachet cu gustul "de acasă", trebuie să plătim mai mult.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reuşiţi să consumaţi toată mâncarea gătită de Paşte?
Observator » Ştiri economice » Cât au dat românii pe cozonacul de Paşte de la supermarket: "Zici că-s frământaţi cu benzină, aşa scumpi sunt"