Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât costă o noapte de cazare la un hotel pentru animale. Câinii şi pisicile, răsfăţ de sărbători în lipsa stăpânilor

Când stăpânul nu-i acasă, animalele au parte de un răsfăţ pe cinste! În această perioadă, la hotelurile de animale abia dacă mai găseşti o cameră liberă, iar pet sitterii au agenda plină cu programări. Hotelurile pentru animale au preţuri apropiate de cele pentru oameni. Un loc de cazare pentru o pisică sau un câine costă între 130 şi 300 de lei pe zi. 

de Ingrid Tîrziu

la 29.12.2024 , 20:20

Mădălin şi Cristina au fost plecaţi de Crăciun, aşa că au ales să-şi lase căţelul la un hotel de animale. Pufi a fost plimbat, spălat şi răsfăţat cât stăpânii s-au bucurat de vacanţa lor.  

"A trebuit să plecăm din ţară şi nu prea am avut posibilităţi. Am fost liniştiţi că este aici", spune Mădălin, stăpânul lui Pufi. 

Un hotel are peste 100 de camere, dar niciuna disponibilă în această perioadă. Cei mai norocoşi sunt căţeii care stau în camere VIP care au mobilier, televizor, dar şi ieşire în curte, iar animalele au mese prestabilite de stăpânii lor, dar şi orele la care vor ieşi la plimbare. Aşa că Yuki şi Cora sunt foarte răsfăţaţi. 

Vezi și

"Preţul variază între 130 de lei şi 300 de lei, în funcţie de tipul de cameră ales. La camera standard, căţelul beneficiază de două ieşiri afară la plimbare, toată atenţia şi grija necesară, iar la camerele VIP, sunt pentru very important pets, şi acolo avem ieşiri personalizate. Stăpânii pot opta şi pentru diverse activităţi. Avem posibilitatea de a îşi supraveghea animăluţul prin intermediul camerelor de luat vederi", spune Robert Caramă, proprietar hotel animale. 

Pe acelaşi subiect

Cine nu a mai prins loc la hotel, a apelat la pet sitteri

Ana are în grijă 2 căţei în această perioadă, cărora le oferă confort "ca acasă".

"O zi de pet sitting porneşte de la 200 de lei, în perioada sărbătorilor este şi o taxă suplimentară. Animăluţele sunt primite la noi ca şi cum ar fi la ele acasă, este ca un fel de casă departe de casă, Noi putem să şi mergem să locuim în casele animăluţelor. Pisicuţele sunt mai sensibile şi stăpânii preferă să le lase acasă, în mediul lor. O astfel de vizită este undeva la 55 de lei", spune Ana Henchel, pet sitter. 

Animalele care merg la hotel trebuie să fie vaccinate şi deparazitate la zi şi să aibă carnet de sănătate. Datele arată că unul din doi români are acasă un căţel sau o pisică. 

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Petreceţi prima zi de Anul Nou în casă sau ieşiţi la o plimbare?
Observator » Ştiri economice » Cât costă o noapte de cazare la un hotel pentru animale. Câinii şi pisicile, răsfăţ de sărbători în lipsa stăpânilor