Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce se întâmplă dacă nu iei bacul în 2025. De câte ori poţi da examenul şi ce alte opţiuni ai

Cei care au picat examenul de BAC 2025 din sesiunea de vară mai au o doua şansă în toamnă. Sunt şi alte opţiuni, precum şcolile postliceale, voluntariatul sau înscrierea la o agenţie pentru ocuparea forţei de muncă.

de Redactia Observator

la 04.07.2025 , 19:11

Ce se întâmplă dacă nu iei bacul în 2025. De câte ori poţi da examenul şi ce alte opţiuni ai Ce se întâmplă dacă nu iei bacul în 2025. De câte ori poţi da examenul şi ce alte opţiuni ai - Profimedia

Examenul de Bacalaureat rămâne una dintre cele mai importante etape din viața unui elev de liceu. Pentru cei care nu reușesc să obțină media minimă de promovare în 2025, veștile nu sunt neapărat rele.

Pot susține examenul de un număr nelimitat de ori, dar există și alte variante pentru continuarea parcursului educațional sau profesional.

Cum promovezi examenul de BAC

Articolul continuă după reclamă

Pentru a promova Bacul, un candidat trebuie să obțină nota minimă 5 la fiecare probă scrisă, iar media finală să fie de cel puțin 6. În caz contrar, este declarat respins. Conform regulamentelor, notele sub 5 la oricare dintre probe duc automat la nepromovarea examenului, chiar dacă media generală este 6 sau mai mare.

De câte ori poți da examenul

Candidații care nu promovează examenul în sesiunea din vară mai au o șansă în sesiunea de toamnă. Dacă nici atunci nu reușesc, se pot reînscrie în anii următori. Nu există un număr limitat de încercări, iar cei care au promovat anumite probe nu trebuie să le mai repete – pot da doar ce nu au trecut.

După două sesiuni consecutive, candidații trebuie să achite o taxă de înscriere la următoarele încercări. În 2025, această taxă este de 499 de lei pentru toate probele, cu sume separate pentru susținerea unor probe individuale, stabilite de inspectoratele județene.

Elevii sunt eliminaţi pentru fraudă

Elevii care sunt eliminați din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu mai pot participa la nicio probă din sesiunea în curs și sunt automat excluși din următoarele două sesiuni. Astfel, un astfel de incident poate amâna cu cel puțin un an posibilitatea de a obține diploma de BAC.

Ce opțiuni ai dacă nu iei Bacul

Pentru cei care aleg să nu mai susțină examenul sau vor o alternativă, există câteva variante viabile:

  • Cursuri de calificare profesională (ex. electrician, frizer, mecanic, bucătar), care nu necesită diplomă de Bacalaureat.
  • Angajare pe posturi care nu cer studii superioare – însă în general acestea sunt posturi necalificate, cu salarii minime (circa 2.500 lei net).
  • Reorientare educațională către învățământ postliceal, pentru care, în unele cazuri, nu este cerută diploma de Bac.

Calendarul Bacalaureat – Sesiunea august 2025

  • 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 6 august 2025: ⁠Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri economice » Ce se întâmplă dacă nu iei bacul în 2025. De câte ori poţi da examenul şi ce alte opţiuni ai