Cu cât se vinde un hectar de teren agricol. O zonă din Arad are cele mai mari preţuri
Zona Pecica are cele mai scumpe terenuri agricole din judeţul Arad, preţurile fiind de până la 30.000 de euro pe hectar, conform ofertelor de vânzare depuse de proprietari în cursul anului 2024 la Direcţia pentru Agricultură a Judeţului (DAJ).
- Primarul cu castel în Franţa, chemat la DNA. De ce este acuzat Vlad Oprea de la Sinaia. DETALII la Observator 12:00, la Antena 1
- Crin Antonescu îl numeşte pe Călin Georgescu "o fantomă": "E ca un drog ieftin, dar eficient şi distrugător"
Directorul executiv al DAJ Arad, Pavel Ţica, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că în 2024 au fost înregistrate 3.341 de oferte de vânzare de terenuri agricole, la un preţ mediu de 7.500 euro pe hectar, similar cu cel din 2023.
Cel mai scump teren scos la vânzare este situat la Pecica, în proximitatea autostrăzii A1, preţul cerut de proprietar fiind de 30.000 de euro pe hectar.
"În medie, preţurile terenurilor agricole s-au menţinut în 2024, pentru că şi piaţa a stagnat. Marile tranzacţii s-au făcut cu ani în urmă, piaţa este acum destul de echilibrată. Cu privire la preţuri, există şi excepţii, precum zona Pecica, unde terenurile sunt mai scumpe, mai ales dacă sunt în proximitatea autostrăzii. Pe de altă parte, în zona de deal şi munte, ofertele sunt la 2.500 - 3.000 de euro la hectar", a declarat Pavel Ţica.
Terenurile s-au scumpit în ultimii ani
- Cu cât se vinde un hectar de teren agricol. O zonă din Arad are cele mai mari preţuri
- Românii vor construi 400 km de rețele electrice în Olanda. Compania Electromontaj a câştigat contractul de 1,75...
- Motivul pentru care românii au început să primească facturi pe minus la energie electrică. Cum ne va afecta
- Vacanţa de Mica Unire. Cât costă un sejur de 2 nopţi cu mic dejun, la un hotel de 3 stele din Poiana Braşov
- Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Referitor la preţurile ridicate din Pecica, primarul oraşului, Petru Antal, a declarat, pentru Agerpres, că în ultimii ani s-au scumpit atât terenurile agricole, cât şi cele pentru construcţii.
"În apropiere de autostradă avem o zonă în dezvoltare, unde preţul de 30.000 de euro pe hectar nu este neapărat foarte mare. Chiar dacă sunt terenuri agricole, acestea pot fi trecute în intravilan şi se poate construi pe ele. De altfel, s-au dezvoltat acolo afaceri în zona de servicii şi industrie. În general, terenurile agricole care nu sunt avute în vedere pentru construcţii costă până în 15.000 de euro hectarul, iar terenurile intravilane pentru construcţii au preţuri cuprinse între 15 şi 30 de euro metrul pătrat", a declarat edilul.
Conform datelor DAJ Arad, în anii 2016 şi 2017 au fost înregistrate cele mai multe oferte de vânzare, respectiv peste 15.000. În anii următori, ofertele au fost mai puţine. De exemplu, în 2020 au fost înregistrate 6.849, la un preţ mediu de 4.950 de euro pe hectar, iar în 2022 au fost 5.147 de oferte, la un preţ mediu de 7.300 de euro pe hectar.
Suprafaţa agricolă a judeţului Arad este de 490.883 de hectare, din care suprafaţa arabilă este de 351.609 hectare, restul reprezentând păşuni, fâneţe, vii şi livezi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰