Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video De 20 de ani, o fabrică de la marginea Timişoarei aduce bucurie în toată ţara de sărbători. "Îmi creşte sufletul când le văd"

De unde vin luminile de sărbătoare pe care, de Crăciun, le admirăm în mai toate oraşele? Cele mai multe, de la Timişoara! De 20 de ani, într-o fabrică de la marginea oraşului, se lucrează la foc automat, pentru ca străzile din ţară să strălucească sub mii de beculeţe colorate. Neapărat cu tehnologie led, pentru facturi care nu ard la buzunare. 

de Iulia Pop

la 15.11.2022 , 21:55

De unde vin şi cum se fac cele mai multe dintre luminiţele care anunţă sărbătorile? Într-o fabrică din Timişoara, unde nu miroase a scorţişoară, ci a metal sudat. Aici se înşiră, rând pe rând, structurile care ne înveselesc finalul de an. Reni, steluţe, îngeraşi, brazi sau oameni de zăpadă.     

Fabrica face economii pentru a aduce magia Crăciunului în ţară

"Pur şi simplu se montează instalaţia luminoasă pe cadru de aluminiu ce a fost construit în prealabil", arată un angajat al fabricii. Fiecare cadru de aluminiu e umplut apoi cu tuburi luminoase sau beculeţe. Totul, manual. "Milioane de beculeţe, vedeţi şi aici, o frumuseţe. Mie îmi creşte sufletul şi aşa, când le văd, şi dacă le şi bag în priză, pentru mine e destul", arată o angajată. Odată montată instalaţia, urmează testarea.   

Vezi și

Într-o perioadă în care toată lumea stinge becul, restrângerea bugetelor se simte şi în fabrica de la Timişoara. Nu duce lipsa de comenzi, pentru că foloseşte, la fabricarea ghirlandelor şi ornamentelor luminoase, becuri cu 60-70% mai eficiente din punct de vedere energetic decât produsele clasice cu incandescenţă. Dar, chiar şi aşa vânzarile sunt cu 30% - 40% mai mici.

Pe acelaşi subiect

"Se simte o scădere pe plan naţional la figurine. Am mers pe variante mai mici, cu instalaţie mai puţină şi automat consum mai mic de energie. De exemplu, anul acesta foarte mult au mers globurile luminoase şi pe aici pe acolo, brazi", povesteşte Ovidiu Vlaicu, şef atelier. "Ce se vede aici este o parte din bradul de 10 metri înălţime care va ajunge în câteva zile în Satu Mare.  10.000 de bulbi luminoşi s-au folosit pentru această comandă specială care a costat peste 7.000 de euro", spune Iulia Pop, reporter Observator. 

Când se aprind luminiţele de Crăciun la Timişoara

Pe lângă Satu Mare, lumina de sărbătoare de la Timişoara ajunge şi la Arad, Cluj-Napoca, Piatra Neamţ sau Bacău. Anul acesta, Timişoara nu face economie la luminiţele de sărbătoare. Ba din contră, numărul lor va creşte cu 100.000. În total, 650 de mii de beculeţe vor sclipi în oraşul de pe Bega. "Având în vedere micile plăceri pe care noi ni le-am creat în urma unor tradiţii, e ok să avem totuşi un specific al nostru", crede un român. Iluminatul festiv se va aprinde pe 27 noiembrie.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » De 20 de ani, o fabrică de la marginea Timişoarei aduce bucurie în toată ţara de sărbători. "Îmi creşte sufletul când le văd"