Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu cea mai mare viteză din ultimii şapte ani. Care sunt riscurile
Europa scoate gaze din rezervele sale cu cea mai mare viteză din ultimii şapte ani, pe măsură ce vremea friguroasă creşte necesarul de încălzire, iar temperaturile sunt aşteptate să scadă din nou în cursul acestei săptămâni, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
Depozitele subterane de gaze din regiunea Europei, care funcţionează ca un amortizor în situaţia unor probleme pe partea de livrări, au ajuns în prezent la un grad de umplere de 70%, comparativ cu unul de 86% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Chiar dacă nu există niciun risc de deficit imediat, golirea rapidă a depozitelor ar putea face reumplerea lor mai dificilă în următorul sezon şi riscă să aibă un impact asupra preţurilor pe termen scurt.
Potrivit datelor furnizate de Gas Infrastructure Europe şi analizate de Bloomberg, gradul de umplere a depozitelor europene de gaze este mai mic cu 25 de puncte procentuale faţă de nivelul lor maxim de umplere, ceea ce reprezintă cea mai importantă scădere înregistrată după 2018.
"Cu cât gradul de umplere a depozitelor va fi mai mic la finalul lunii martie, cu atât va fi mai greu pentru regiunea Europei să le reumple în următorul sezon. Acest lucru va fi cu atât mai probabil cu cât prognozele arată că temperaturile vor fi mai mici decât se estimează în prezent", susţine Samantha Dart, director de cercetare pe gaze naturale la Goldman Sachs Group Inc.
Temperaturile au scăzut în mare parte din regiunea de nord-vest a Europei, ceea ce ar putea însemna noi retrageri de gaze din depozite pe măsură ce necesarul de încălzire va creşte. De asemenea, continentul este din ce în ce mai expus la volatilitatea de pe piaţă deoarece se bazează pe gazele naturale lichefiate pentru a acoperi golul lăsat de încetarea tranzitului gazelor naturale ruseşti via conductele din Ucraina.
- Disney va fuziona serviciul Hulu+ Live TV cu Fubo, un nou pas pentru a lansa Venu Sports cu Fox și Warner Bros...
- Donald Trump, cu ochii pe vecini, după ce Trudeau a demisionat: "Mulți canadieni ADORĂ să fie al 51-lea stat"
- Guvernul anunţă primele concedieri la stat. Soluţia propusă de Iancu Guda
- ChatGPT Pro, de 200 de dolari pe lună, nu este profitabil. Sam Altman anunță că OpenAI are în continuare...
- Orașul din România care a atras investiții de 2.5 miliarde de euro. Lasă în urmă marile capitale europene
Preţul gazului, la cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni
Eventualitatea unor întreruperi neprogramate la principalii furnizori de gaze ar putea dezechilibra şi mai mult balanţa fragilă a regiunii şi ar declanşa noi fluctuaţii de preţuri. De exemplu, în Norvegia uzina de procesare a gazelor lichefiate de la Hammerfest a încetat activitatea până la data de 9 ianaurie din cauza unor probleme la un compresor.
Săptămâna trecută, cotaţiile la gaze au înregistrat un avans de 4% şi în prezent sunt la cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni, pe măsură ce piaţa se confruntă cu diminuarea stocurilor şi livrările reduse. Luni, cotaţiile futures la gaze la hub-ul TTF de la Amsterdam au scăzut uşor cu 1,2% şi în jurul orei 8:49 a.m. se situau la 49,05 euro pentru un Megawatt-oră.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰