Video După ani lucraţi în Germania, Nicoleta şi Lucian s-au întors în România şi au decis să cultive o legumă mai puţin obişnuită la noi. Kilogramul se vinde cu 45 de lei
"Hrana regilor" prinde rădăcini puternice în pământul românesc. Aşa este numit sparanghelul, o cultură care îi îmbogăţeşte pe nemţi şi despre care află tot mai multe şi agricultorii noştri. Ce-i drept, şi clima mai blândă din ultimii ani i-a încurajat să cultive leguma pe suprafeţe generoase, iar clienţii îi prind încet-încet gustul. Este şi motivul pentru care unii producători au recolta rezervată pentru toată luna, deşi leguma nu are tocmai un preţ pentru toate buzunarele.
Este vremea recoltei în localitatea Abram din Bihor, aici unde există singura cultură de sparanghel din tot judeţul. Familia Varga "a furat" ideea din Germania, unde a lucrat mai mulţi ani în agricultură. Întorşi acasă, cei doi soţi şi-au dezvoltat propria afacere.
Au pus la punct o afacere
Nicoleta Varga: Am început cu o suprafaţă mai mică, să vedem cum e cu clima la noi. Şi am văzut că merge. Aici avem o legătură de 500 de grame aproximativ, kilogramul este 45 de lei şi asta ar fi cam 22,50.
Astăzi, cultura de sparanghel se întinde pe 2 mii de metri pătraţi, iar prima recoltă a apărut la trei ani de la plantare. Curând, soţii speră să îşi recupereze investiţia iniţială de 3 mii de euro şi chiar să se extindă la un hectar.
- Teofil şi-a transformat pasiunea în afacere. Planta neobişnuită pe care o cultivă poate ajunge şi la peste...
- Afacerea în care Cristian a investit toţi banii câştigaţi în 2 ani în Anglia. A vândut deja toată recolta cu...
- Alexandru a părăsit oraşul de 4 ani şi s-a mutat la sat, ca să le pună pe masă copiilor mâncare sănătoasă....
Nicoleta Varga: Totul e manual, trebuie recoltat în fiecare zi, trebuie întreţinut, ca să ai un randament, trebuie să munceşti.
Lucian Varga: E sută la sută natural şi trebuie să smulgem buruienile aproape săptămânal. Se face şanţ la 25 de centimetri adâncime şi se plantează la distanţă de 25 de centimetri intre rădăcini.
Munca migăloasă dă roade
Dar munca migăloasă dă roade: pe pământul din Abram se obţin zilnic 10 kilograme de sparanghel. Insuficient, la cât de mare este cererea, spun producătorii.
Numit şi "Hrana Regilor", sparaghelul este consumat încă de pe vremea egiptenilor.
Ioana Dorobanțu – nutriţionist: Are foarte multe vitamine, vitamina A, K, seleniu, zinc, acid folic. Este benefic şi pentru cursele de slăbire deoarece are foarte puţine calorii şi evident, în lupta cu cancerul evident urmat de un tratament.
Medicii recomandă să gătim sparanghelul la abur, ca să îi păstrăm toţi nutrienţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰