Video Economia europeană, dezbătută la București. Nicușor Dan: "Euro trebuie să fie un obiectiv pentru România"
Într-un context în care discutăm despre războiul de la graniţă şi un război în Orient - care a dus la o creştere a preţurilor la petrol, la Bucureşti au venit lideri politici de prim rang, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și executivi din companii-cheie din energie, infrastructură și sectorul financiar. Astfel, viitorul economiei globale a fost dezbătut în prima zi a conferinţei "The Economist" de la Ateneul Român. Evenimentul a fost deschis de preşedintele Nicuşor Dan, urmat de Maia Sandu, iar mai apoi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Prima zi a conferinţei de la Ateneul Român a fost deschisă de preşedintele Nicuşor Dan, care a vorbit despre evoluţia economică a României din ultimele decenii, dar şi despre viitoarele oportunităţi, cum ar fi aderarea la OECD. Şeful statului susţine că suntem în grafic şi speră că vom fi acceptaţi anul acesta în organizaţia supranumită "clubul ţărilor bogate".
"Euro trebuie să fie un obiectiv pentru România, pentru că e o regulă economică foarte simplă: ești mai competitiv dacă ești mai mare. În condițiile în care avem o viteză economică tot mai mare global, România trebuie să se integreze, și euro este o formă de a se integra în economia europeană", a declarat preşedintele Nicuşor Dan.
Următorul speaker a fost preşedinta Maia Sandu, care nu a putut fi prezentă la eveniment, însă, le-a transmis invitaţilor un mesaj video. Aceasta a punctat faptul că Republica Moldova a reuşit să facă faţă provocărilor economice din ultimii ani doar cu ajutorul României.
"România a oferit mereu un sprijin statornic. România a fost alături de noi când am avut nevoie de rezerve urgente de energie. România a fost mereu cel mai important aliat al intregării noastre europene", a declarat Maia Sandu.
Guvernatorul BNR a vorbit despre provocările prin care trece în acest moment întreaga economie globală.
"Încă ne confruntăm cu provocarea de a proteja stabilitatea financiară de şocuri globale, cum ar fi creşterea preţurilor la energie, negocierea tarifelor şi conflictele geopolitice. Într-o lume atât de complexă, stabilitatea economică nu mai este un rezultat pasiv", a declarat Mugur Isărescu.
Conferinţa de la Ateneul Român va continua în această dimineaţă. În deschidere, Ilie Bolojan va vorbi cu premierul Republicii Moldova pe tema cooperării regionale și a parcursului european al Chișinăului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
