Antena Meniu Search
x

Elveția a importat aur din Rusia pentru prima dată de la invadarea Ucrainei. Putin, și mai multă putere să vândă bogățiile Rusiei

Elveţia a importat în luna mai aur din Rusia, pentru prima dată de când Kremlinul a trimis trupele în Ucraina, în 24 februarie, arată datele publicate marţi de autorităţile vamale elveţiene, relatează Reuters. Sancțiunile impuse de SUA şi aliaţii occidentali în luna martie au blocat în jur de 300 de miliarde de dolari din cele 640 de miliarde de dolari deţinute de Rusia în rezervele de aur și valută. Înghețarea rezervelor Băncii Centrale Ruse a fost calificată de ruși drept un furt. Război Rusia - Ucraina, ziua 119 LIVE TEXT

de Redactia Observator

la 22.06.2022, 11:51

Elveția a importat aur din Rusia pentru prima dată de la invadarea Ucrainei
Elveția a importat aur din Rusia pentru prima dată de la invadarea Ucrainei - Profimedia

Aurul rusesc a devenit tabu după invadarea Ucrainei. Rusia deține unele dintre cele mai mari rezerve de aur din lume - aproximativ 2.300 de tone în valoare de aproape 140 de miliarde de dolari. Elveţia este cel mai mare centru global de rafinare a aurului şi un hub de tranzit pentru metalul galben, potrivit Reuters. Datele privind exporturile furnizează informaţii privind tendinţele de pe piaţă. Sancţiunile occidentale impuse Rusiei nu au vizat direct livrările comerciale de aur, dar multe bănci şi companii de rafinare au renunţat la aurul din Rusia după începerea invaziei.

În mai, Elveţia a primit din Rusia 3,1 tone de aur, în valoare de aproximativ 200 milioane de dolari, reprezentând aproximativ 2-3% din importurile sale totale de aur, arată datele autorităţilor vamale. În perioada februarie 2021 - februarie 2022, în medie, Elveţia importa lunar aproximativ două tone de aur din Rusia.

Aproape tot aurul trimis de ruși în Elveția  a fost înregistrat de vamă ca fiind pentru rafinare sau alte procesări, ceea ce indică faptul că una dintre rafinăriile țării l-a luat. Cele mai mari patru rafinării - MKS PAMP SA, Metalor Technologies SA, Argor-Heraeus SA și Valcambi SA - au declarat că nu au luat metalul, potrivit Bloomberg.

În martie, cel puțin două mari rafinării de aur au refuzat să retopească lingourile rusești, chiar dacă regulile pieței permit să facă acest lucru. Alții, precum Argor-Heraeus, au spus că vor accepta produse rafinate în Rusia înainte de 2022, atâta timp cât există documente care să demonstreze că acest lucru nu ar aduce beneficii financiare unei persoane sau entitati ruse.

Pe acelaşi subiect

Pe partea de export, livrările Elveţiei de aur către China au scăzut în mai, în timp ce exporturile în India au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni. China importa anual aur în valoare de zeci de miliarde de dolari, însă, în 2020, importurile au scăzut pe fondul răspândirii coronavirusului şi al diminuării cererii locale.

Odată cu revenirea puternică a economiei chineze, începând din a doua jumătate a anului trecut, a revenit şi apetitul chinezilor pentru bijuterii, lingouri şi monede de aur. În mod normal, China şi India sunt responsabile pentru aproximativ două cincimi din cererea mondială de aur. 

Liderii UE ar putea sancţiona aurul rusesc în următorul pachet 

Liderii Uniunii Europene vor să mențină presiunea asupra Rusiei la summitul din această săptămână. Potrivit unui proiect citat de Reuters, aurul rusesc este luat în considerare pentru o posibilă nouă rundă de sancţiuni, a şaptea.  Deși nu a fost pregătit niciun pachet nou, oficialii UE lucrează la identificarea sectoarele care ar putea fi afectate. Aurul este una dintre posibilele următoarele ținte, potrivit oficialilor, citaţi de Reuters. 

Potrivit unei surse, Comisia Europeană lucrează la includerea aurului în următoarea rundă de sancțiuni, deși nu este încă clar dacă măsura ar putea interzice exportul către Rusia, importurile din Rusia sau ambele. Aurul este un activ crucial pentru Banca Centrală Rusă, care nu a avut acces la unele dintre activele sale deținute în străinătate din cauza sancțiunilor occidentale.

Rusia, noi reguli privind vânzările de aur și pietre prețioase în timpul războiului

Guvernul și parlamentul Rusiei încearcă să schimbe regulile privind vânzările și gestionarea stocurilor de metale prețioase și pietre prețioase pe fondul războiului cu Ucraina. Ministerul de Finanțe a propus săptămâna aceasta să pună o parte din aurul și pietrele prețioase ale țării într-o rezervă specială care poate fi accesată pe timp de război, potrivit Bloomberg. Dacă propunerea va trece, Putin va avea și mai multă putere de a decide ce să facă cu acele rezerve.

Separat, Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, a aprobat săptămâna trecută noi reguli care îi permit președintelui mai multă libertate de a folosi bogățiile statului fără a consulta guvernul sau parlamentul. Acest lucru ar putea fi necesar dacă țara trebuie să vândă de urgență active. Rezervele de stat ale Rusiei includ metale prețioase precum aurul, platina și paladiu și pietre prețioase precum diamante, rubine și smaralde.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri economice » Elveția a importat aur din Rusia pentru prima dată de la invadarea Ucrainei. Putin, și mai multă putere să vândă bogățiile Rusiei