Inflație de 9,9% în martie. Prețul energiei electrice, mai mare cu 57% faţă de anul trecut

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 9,87% în martie, de la 9,31% în luna februarie. Energia electrică a continuat să înregistreze cea mai mare creștere de preț din ultimul an, majorându-se cu 57,2% în martie 2026, comparativ cu aceeași lună din 2025.

de Redactia Observator

la 14.04.2026 , 10:31

Inflație de 9,9% în martie. Prețul energiei electrice, în creștere cu peste 57% Supermarket - imagine ilustrativă - Shutterstock

Inflația anuală a ajuns la 9,9% în martie 2026, potrivit datelor INS, cu scumpiri semnificative la energie electrică, care a înregistrat un salt de peste 57% față de anul trecut. Prețurile au continuat să crească în toate marile categorii, serviciile și produsele nealimentare fiind cele mai afectate. De la începutul anului, inflația a urcat la 2,3%, iar ritmul mediu anual se menține ridicat, la 8,5%.

Este a opta lună consecutivă în care inflaţia anuală se menţine la peste 9%, după o perioadă în care a scăzut uşor de la o lună la alta. "Indicele preţurilor de consum în luna martie 2026 comparativ cu luna februarie 2026 a fost 100,78%. Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 2,3%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2026 comparativ cu luna martie 2025 a fost 9,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2025 - martie 2026) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2024 - martie 2025) a fost 8,5%", arată Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii oficiale, indicele armonizat al preţurilor de consum în martie 2026, comparativ cu luna februarie 2026, a fost 100,92%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2026 comparativ cu luna martie 2025 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 9,0%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2025 - martie 2026) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2024 - martie 2025) determinată pe baza IAPC a fost 7,6%.

Articolul continuă după reclamă

Începând cu anul 2026, jocurile de noroc sunt incluse în calculul IPC, tarifele acestora majorându-se în martie cu 1,50% faţă de februarie şi cu 5,78% faţă de decembrie 2025. De asemenea, în calculul inflaţiei începând cu luna august 2025 s-a luat în considerare încetarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor energiei electrice instituită prin OUG nr. 6/2025, cu modificările şi completările ulterioare.

Ce produse și servicii au înregistrat cele mai mari scumpiri

Prețurile de consum au crescut cu 0,78% față de februarie 2026.

Pe categorii:

  • Mărfuri alimentare: +7,67% anual
  • Mărfuri nealimentare: +10,89% anual
  • Servicii: +11,05% anual

Creșteri importante:

  • Energie electrică: +57,2% față de martie 2025
  • Combustibili: +12,93%
  • Cafea: +23%
  • Ouă: +14,6%

Banca Naţională a României a revizuit în creştere, la 3,9%, de la 3,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 2,7% la sfârşitul lui 2027, potrivit datelor prezentate în luna februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. De asemenea, banca centrală a anunţat în această lună că rata anuală a inflaţiei va creşte în intervalul martie-iunie 2026 la valori mai ridicate decât cele previzionate anterior, în principal ca urmare a influenţelor anticipate să decurgă din scumpirea combustibililor, pe fondul măririi considerabile a cotaţiilor petrolului şi gazelor naturale în contextul războiului din Orientul Mijlociu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat scumpiri la alimente şi servicii după cele de la pompă?
Observator » Ştiri economice » Inflație de 9,9% în martie. Prețul energiei electrice, mai mare cu 57% faţă de anul trecut