Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Investiţie de 30 de milioane de euro în Sectorul 6. Cum arată proiectul pentru cea mai nouă oază de linişte din Capitală: insulă şi pădure urbană de 60 de hectare

Proiectul pentru Parcul Lacul Morii şi amenajarea Insulei Lacul Morii va costa între 25 şi 30 milioane de euro, au precizat reprezentanţii Primăriei Sectorului 6. Primarul Ciprian Ciucu a declarat, vineri, că va aplica pentru a obţine fonduri din Programul Operaţional Regional (POR) şi că vrea ca cel puţin insula să fie gata până la finalul lui 2024, transmite news.ro.

de Redactia Observator

la 30.06.2023 , 15:39

Investiţie de 30 de milioane de euro în Sectorul 6. Cum arată proiectul pentru cea mai nouă oază de linişte din Capitală: insulă şi pădure urbană de 60 de hectare Investiţie de 30 de milioane de euro în Sectorul 6. Cum arată proiectul pentru cea mai nouă oază de linişte din Capitală: insulă şi pădure urbană de 60 de hectare - Facebook/Ciprian Ciucu

Edilul Ciprian Ciucu a mai explicat că, fiind vorba de un proiect complex, parcul va fi gata undeva prin vara sau toamna lui 2025, iar insula va fi terminată în mare parte la finalul lui 2024, potrivit comunicatului de presă al Primăriei Sectorului 6. În plus, întreaga investiţie este estimată la suma de 18 milioane de euro, fiind vorba despre cea mai mare investiţie făcută într-un nou parc în Bucureşti.

"Investiţia, groso-modo, va fi de 25-30 milioane de euro, cea mai mare investiţie într-un nou parc în Bucureti. Fondurile vor veni, în principal, din POR, există fonduri dedicate fix pentru asta, va fi un proiect prioritar. Urmează cam 2-3 luni de proiectare, echipa care a făcut studiu de fezabilitate va face şi proiectarea. Vom scoate la licitaţie în două etape, prima va dura între 4 şi 6 luni, depinde de contestaţii, deci lucrul efectiv va începe în primăvară, pentru insulă, e estimat la un an de zile. Insula va fi gata pe la finalul lui 2024, sau aproape gata. Faza doi, parcul liniar, la fel, va fi scos imediat la licitaţie şi, ca să nu fie prea mare deranj în zonă, va începe undeva spre sfârşitul anului viitor şi va fi gata prin vara-toamna lui 2025. Totul va dura aproape 2 ani, nu este un caz superficial", a afirmat Ciprian Ciucu.

Cum va arăta parcul liniar din jurul Lacului Morii şi Insula Lacul Morii

Articolul continuă după reclamă

În urma concursului de soluţii, organizat în 2022 de Primăria Sectorului 6 şi OAR, firma Metapolis Architects Belgia, filiala România, se ocupă de acest proiect. Mircea Munteanu, unul dintre arhitecţii din echipă, a explicat exact cum va arăta întreg parcul liniar care va înconjura Lacul Morii, dar şi insula de pe lac, conform sursei citate.

Pe acelaşi subiect

Accentul s-a pus pe biodiversitate şi pe a creea zone care să permită integrarea speciilor din zona lacului. În plus, varietatea vegetaţiei de toate tipurile este un element important în proiectarea spaţiului.

"Ce am făcut deja la faza de concurs, am ancorat zona pentru a creea un proiect într-o viziune mai largă, la scara oraşului, pe lac există zone adiacente cu un rol esenţial în a creea o reţetea de spaţii verzi. Ne-am bazat pe propunerile de studii făcute deja, dar am mers mai departe, pe inventarierea arborilor, am făcut un studiu dentrologic, un element important este vegetaţia medie şi joasă, nu am vrut doar pajişti. Am elaborat un studiu de extindere a biodiversităţii în zonă, am integrat rampe pentru amfibieni, insule cu zone de cuibărire pentru păsări, zone care să permită integrarea speciilor locale mai uşor", a declarat Mircea Munteanu, potrivit sursei menţionate.

Lucrări pe 17 tronsoane: vegetaţia va permite separarea şoselei de zona propriu-zisă de parc

Vor fi făcute lucrări pe 17 tronsoane, începând cu zona dinspre Şoseaua Virtuţii, unde parcul se va duce până la trotuarul pietonal şi pista de biciclişti, iar vegetaţia va permite separarea şoselei de zona propriu-zisă de parc.

În zona cu Parcul Crângaşi, se va face un loc de joacă, care va creea o ancoră între cele două parcuri. Se vor construi alei diagonale, care vor face accesul către baraj, dar şi pontoane plutitoare, care vor lua rolul de zone de mers, pentru a nu aglomera aleile înguste din zonă. În întreg parcul din jurul Lacului Morii, se vor face zone cu spaţii de joacă, locuri pentru mese, terase, grupuri sanitare.

"Am preferat să existe câteva puncte într-un ritm, decât să creeăm un hotspot care să devină o problemă, dar e necesar să ai de unde să iei o apă. În zonele cu trepte deja existente încercăm să creeăm spaţii în care să se întâmple lucruri, iar parcul devine mai natural pe măsură ce te plimbi prin el", a explicat Munteanu.

Locuri de joacă cu mobilier natural şi terenuri de sport

Vor exista şi locuri de joacă, cu mobilier cât mai natural, din lemn, adecvat tuturor grupelor de vârstă, dar şi terenuri de sport, în zonele mai largi, acolo unde spaţiul permite, se vor construi terenuri de baschet, volei pe nisip şi pe apă, mese de pingpong. Mobilierul din parc va fi şi el din lemn sau beton.

"Vegetaţia joasă şi medie va aduce un aport esenţial, vorbim de un spaţiu relativ îngust, iar astfel se creează zone mai intime unde te poţi retrage. Nivelurile intermediare de vegetaţie sunt nesesare pentru a asigura varietate cromatică pe toată perioada anului", a adăugat Mircea Munteanu.

Parcul liniar va merge până la Chiajna, unde vor fi terenuri de sport, umbrare, se va amenaja barajul pănă la Dâmboviţa.

Cum va arăta Insula Lacul Morii 

Cât despre insulă, ea va avea zone de acces la mal, un debarcader unde se pot ancora mici ambarcaţiuni, locuri de joacă, puncte sanitare şi de salvamar, o fântână arteziană, dar şi o zonă de poiană centrală cu foişor.

"Dorim să nu mai avem acel perete care fragmentează relaţia cu apa, vom avea o zonă de primire la intrarea pe insulă, alei care coboară la nivelul apei, se va moderniza debarcaderul, unde se pot ancora mici ambarcaţiuni, pe vest va fi tot un debarcader. Foişorul va fi renovat, se vor face locuri de joacă, 2 noi pavilioane, cu zone de vestiare, pentru cei care practică sporturi, un punct sanitar, unul medical, zone de alimentaţie, două zone cu puncte de salvamar, o fântână arteziană", a mai spus Mircea Munteanu.

În Faza 3, Primăria Sectorului 6, în colaborarea cu Primăria Chiajna, va face o pădure urbană de 60 de hectare, în zona extinsă a Lacului Morii. Acordul între cele două primării a fost deja semnat, iar amenajările vor începe peste un an jumătate sau doi ani, conchide sursa amintită.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Investiţie de 30 de milioane de euro în Sectorul 6. Cum arată proiectul pentru cea mai nouă oază de linişte din Capitală: insulă şi pădure urbană de 60 de hectare