Antena Meniu Search
x

Lucruri pe care românii îşi irosesc banii şi recomandările pentru eficientizarea situaţiei financiare

Foarte mulţi români sunt nemulţumiţi de direcţia spre care o iau vieţile lor, plângându-se de costurile tot mai mari pe care le au de suportat, dar există şi specialişti care susţin că mulţi dintre români sunt risipitori.

de Redactia Observator

la 25.01.2024, 14:27

Mulţi români îşi irosesc banii făcând investiţii neinspirate
Mulţi români îşi irosesc banii făcând investiţii neinspirate - Profimedia (imagine ilustrativă)
  • Mulţi români fac investiţii neinspirate în raport cu posibilităţile financiare pe care le au.

Mai multe sondaje prezentate în ultimele luni arată că cel puţin două treimi dintre români nu reuşesc să pună bani de o parte din veniturile lunare pe care le au, iar cel puţin un român din 10 are puterea să recunoască faptul că nu s-ar descurca financiar fără ajutorul unor eventuale împrumuturi sau credite.

Întreaga situaţia este pusă de cei mai mulţi dintre noi pe seama veniturilor insuficiente, dar există şi specialişti care susţin că mulţi dintre români nu se descurcă din punct de vedere financiar pentru că sunt risipitori.

Lucruri pe care românii îşi irosesc banii

Conform specialiştilor, există numeroase lucruri pe care românii îşi irosesc banii şi de unde aceştia ar putea face economii. Printre primele menţiuni se regăsesc ieşirile în oraş sau investiţiile în maşini de top, haine scumpe ori tehnologii de ultimă oră.

Pe acelaşi subiect

În legătură cu ieşirile mult prea dese în oraş se recomandă petrecerea timpului liber la domiciliul unei persoane sau a alteia din grupul de prieteni. În legătură cu maşinile de top, specialiştii atrag atenţia că românii nu ar trebui să uite că jumătatea din valoarea unei maşini se pierde imediat după ce a fost cumpărată. Din acest motiv se recomandă cumpărarea unei maşini care să se potrivească strict necesităţilor noastre şi să se încadreze în bugetul avut la dispoziţie.

Specialiştii susţin că românii se complic cel mai mult cu investiţiile în haine scumpe şi tehnologii de ultimă oră, măsuri menite doar în a ne remarca în raport cu alţii. Şi aici există soluţii pentru a face economii. Se recomandă achiziţionarea de haine clasice, cu bătaie pe termen lung, în dauna hainelor provenite de la branduri de renume mondial. De asemenea, se recomandă achiziţionarea de gadgeturi care să ne satisfacă necesităţile. În cazul în care doriţi achiziţionarea unor gadgeturi îmbunătăţite, mai întâi ar trebui să analizaţi dacă într-adevăr este necesară o asemenea investiţie.

Alte lucruri pe care şi românii îşi irosesc banii

Lista domeniilor de unde românii ar putea face economii pare nemărginită. Pentru că se pierd bani inclusiv prin intermediul abonamentelor inutile făcute la diferite săli de sport sau prin intermediul investiţiilor făcute în mult prea multe produse de înfrumuseţare. Se recomandă alegerea unui produs cât mai eficient, mai ales în privinţa raportului calitate-preţ, şi respectarea acestuia cu fidelitate, pe termen îndelungat.

De asemenea, pentru ca românii să poată să facă economii se recomandă transformarea fumatului şi a practicării de jocuri de noroc din vicii în elemente care ar putea aduce, din când în când, doar câte un strop de distracţie.

Nu în ultimul rând, se recomandă efectuarea de investiţii în elemente (cursuri, traininguri, etc.) ce ne-ar putea asigura o oarecare dezvoltare personală, astfel încât să ajungem, în timp, să câştigăm şi mai mulţi bani faţă de câţi câştigăm în prezent.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri economice » Lucruri pe care românii îşi irosesc banii şi recomandările pentru eficientizarea situaţiei financiare