Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noul şef al FMI pentru România s-a întâlnit la Cotroceni cu consilierul Cosmin Marinescu

Delegaţia FMI, condusă de noul şef al misiunii în România, Reza Baqir, a avut, joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, au declarat surse oficiale, iar discuţiile au vizat situaţia economică, fiind menţionat şi subiectul unui nou Acord

de Redactia Observator

la 14.01.2016 , 15:15

Delegaţia FMI, condusă de noul şef al misiunii în România, Reza Baqir, a avut, joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, au declarat surse oficiale, iar discuţiile au vizat situaţia economică, fiind menţionat şi subiectul unui nou Acord

Potrivit surselor citate, întâlnirea a reprezentat un prim contact între noul şef al misiunii FMI în România, Reza Baqir, şi Administraţia Prezidenţială, fiind improbabilă o discuţie în acest moment şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Delegaţia FMI va veni în România în martie 2016, când s-ar putea discuta cu Guvernul despre posibilitatea unui nou Acord şi vor avea loc şi discuţiile cu preşedintele şeful statului.

"Acestea sunt întâlniri de prezentare, dar şi de lucru, pe anumite subiecte, în vederea pregătirii evaluării din martie, când FMI realizează o misiune periodica de evaluare, identificare a riscurilor, vulnerabilităţilor, perspectivelor favorabile de creştere economică", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Articolul continuă după reclamă

Din acest motiv, cu această ocazie nu a fost solicitată şi o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis. Aceasta va fi stabilită în luna martie, odată cu prezentarea concluziilor misiunii de evaluare.

Întâlnirea de la Palatul Cotroceni nu a vizat şi subiectul încheierii unui nou acord cu FMI, deşi această problemă a fost "menţionată" în cursul discuţiilor, însă "nu în termeni concreţi". În schimb, s-a făcut o evaluare a modului în care s-au derulat vechile programe cu FMI.

Biroul local al FMI a anunţat luni că mandatul şefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat după doi ani şi jumătate, aceasta fiind înlocuită cu pakistanezul Reza Baqir. El lucrează la Fondul Monetar Internaţional din anul 2000, având în ultimii patru ani funcţia de şef al diviziei Politica datoriei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Noul şef al FMI pentru România s-a întâlnit la Cotroceni cu consilierul Cosmin Marinescu