Video O nouă taxă, uriaşă, pe litoralul românesc. Cum sunt afectaţi cei care merg la festivalurile de la malul mării
Avem o nouă taxă pe litoralul românesc. De data aceasta sunt vizaţi cei care vor să organizeze evenimente pe plajă, lângă malul mării. Asta teoretic, pentru că practic situaţia ne va afecta şi pe noi, publicul plătitor de bilete. Festivalurile vor fi suprataxate de cei de la Apele Române. Iar preţurile biletelor s-ar putea dubla.
"Organizatorii de evenimente trebuie să plătească de anul acesta o nouă taxă către Apele Române. Este calculată în funcţie de suprafaţa de nisip pe care se desfăşoară evenimentul, dar şi numărul de zile când au loc aceste concerte şi spectacole", transmite Andreea Filip, reporter Observator.
Taxă nouă pe litoral
"Sunt foarte nemulţumiţi cei care fac aceste festivaluri pentru că, spuneau ei, de la o taxă de 500 de lei pe care o plăteau în anii trecuţi, acum ajung să dea o taxă de 20.000, chiar 30.000 de euro pentru fiecare eveniment în parte. Aşadar, consecinţele se vor resimţi mai ales în buzunarele turiştilor, pentru că biletele se vor scumpi - în unele cazuri chiar se vor dubla. Cei care organizează evenimente cu intrare liberă spuneau că se gândesc de două ori dacă le vor mai face. Cel mai probabil le vor anula, pentru că nu vor să îşi dezamăgească clienţii, care ştiau că vin la evenimente cu intrare liberă", adaugă Andreea Filip, reporter Observator.
"De cealaltă parte, reprezentanţii Apelor Române, deşi recunosc că taxa este foarte mare, spun că este firească, pentru că, acolo unde sunt evenimente, plaja este distrusă, iar statul va veni şi va reface plaja", mai spune Andreea Filip, reporter Observator.
- Incendiu la un hotel din Mamaia. Ipoteza administratorului despre ce ar fi provocat flăcările
- Cel mai mic preţ de pe litoralul românesc, în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte 2024. Ofertele hotelierilor de la mare
- Rezervările în sistem early booking, mai ieftine chiar şi cu 40%. Staţiunea de pe litoral care este în topul...
TAXA PE EVENIMENT - Suprafaţă > 1.000 mp
- pe zi - 2.476 lei
- pe oră - 310 lei
TAXA PE EVENIMENT - Suprafaţă între 1.001 - 5.000 mp
- pe zi - 4.815 lei
- pe oră - 602 lei
TAXA PE EVENIMENT - Suprafaţă < 5.000 mp
- pe zi - 9.625 lei
- pe oră - 1.203 lei
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰