Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oficial BNR, despre cum poate evita România criza: Concedieri sau tăieri salariale la stat

Istoria se repetă. Şi coşmarurile. Situaţia economică începe să semene tot mai mult cu cea din timpul crizei financiare. Iar astăzi avem şi prima voce oficială care confirmă temerile. Un responsabil din BNR avansează ipoteza tăierii salariilor bugetarilor pentru reducerea deficitului bugetar. Alternativa ar fi scăderea numărului de angajați ai statului

de Andra Mitu

la 19.11.2020 , 21:37

  • Valentin Lazea consideră că nu este deloc normal ca salariul mediu din sectorul bugetar să fie mai mare decât în sectorul privat
  • România este una dintre cele 12 ţări pentru care Comisia Europeană a cerut monitorizarea atentă a situaţiei economice

Economistul şef al Băncii Naţionale aduce în discuţie varianta reducerii salariilor bugetarilor cu 20%.

Valentin Lazea, economist-şef BNR: „O soluție ar fi săptămâna de lucru de 4 zile pentru bugetari cu o reducere de o cincime a salariului. Măcar așa s-ar ajunge la un cvasi-echilibru între salariile din sectorul bugetar și cele din mediul privat" - sursa profit.ro.

Valentin Lazea consideră că nu este deloc normal ca salariul mediu din sectorul bugetar să fie mai mare decât în sectorul privat. Mai ales în condiţiile în care statul se împrumută pentru a plăti pensii şi salarii.

Oficial BNR, despre cum poate evita România criza: Concedieri sau tăieri salariale la stat
Vezi și

Dan Schwartz, analist economic: Te imprumuti ca să faci ceva cu acei bani. Dacă te imprumuti pentru a-i consuma, pentru a plati pensii, pentru a plati salarii bugetare, pentru a cheltui in stânga și în dreapta, nu faci în niciun caz bine economiei.

Situaţia începe să semene cu cea de acum un deceniu. În mai 2010, preşedintele de atunci, Traian Băsescu anunţa tăierea pensiilor cu 15% şi a salariilor bugetarilor cu 25%. După un an în care deficitul bugetar ajunsese la 9,1%. Adică EXACT cât estimează chiar Guvernul pentru acest an.

Florin Citu, ministrul Finanţelor: Creșterea deficitului este de cinci miliarde lei.

Klaus Iohannis: Economia își revine, dar finanțele publice au rămas puțin în urmă și pentru a putea onora toate plățile, salarii, pensii, programe de sprijin în economie, este nevoie de bani și această nevoie de bani a crescut un pic - trebuie să recunoaștem, un pic – deficitul, dar sunt bani bine investiți.

Deşi Klaus Iohannis vorbeşte despre o revenire, Comisia Naţională de Strategie estimează pentru acest an o scădere economică de 4,2%. În august, aceeaşi comisie previziona o scădere doar 3,8%.

Adrian Măniuţiu, economist: Fiecare luna în plus pe care o petrecem într-o situaţie de incertitudine, pe care se pune presiune pe economie poate produce niște efecte în lanț pe care acum ne e imposibil sa ni le imaginam.

Dan Suciu, purtatorul de cuvânt al BNR: România este de anul trecut într-o criză de deficit, pe care, din păcate, nu poate să o ignore. Şi care se va întinde şi anii următori. Cum ieşim din ea, acesta este semnul de întrebare. Nu e o decizie pe care o ia Banca Naţională.

Nimeni nu se aşteaptă la decizii dure înainte de alegeri.

România este una dintre cele 12 ţări pentru care Comisia Europeană a cerut monitorizarea atentă a situaţiei economice.

Andra Mitu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri economice » Oficial BNR, despre cum poate evita România criza: Concedieri sau tăieri salariale la stat