Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Olanda închide cel mai mare zăcământ de gaz din Europa din cauza cutremurelor

Țările de Jos vor să închidă cel mai mare zăcământ de gaz din Europa în acest an, deoarece exploatarea sa a devenit  "foarte periculoasă" potrivit unui oficial guvernamental, citat de Financial Times

de Redactia Observator

la 24.01.2023 , 12:53

Olanda închide cel mai mare zăcământ de gaz din Europa din cauza cutremurelor Cel mai mare zăcământ de gaz din Europa nu poate fi folosit din cauza riscului de cutremure - Getty Images

Hans Vijlbrief, secretar de stat în minerit, a declarat că intenționează să închidă zăcământul de gaz Groningen, predispus la cutremure, până la 1 octombrie, 2023, dar că întâi așteaptă să vadă dacă există o lipsă de gaz în Europa pentru iarna viitoare. Dacă va fi necesar, ar putea să rămâne deschis până în octombrie 2024.

Câmpul de gaze onshore (pe uscat) situat în nord-estul Olandei, aproape de granița cu Germania, este exploatat în prezent la capacitate minimă a spus Vijlbrief. Acesta a exclus totodată extinderea producției.  "Nu vom extinde din cauza problemelor de siguranță", a spus el pentru Financial Times. "Politic proiectul nu este viabil. Dar în afară de asta, nu o voi face pentru că înseamnă că crească riscul de cutremure, pentru care nu vreau să fiu responsabil."

În zonă au existat până la 100 de cutremure anual începând cu anii 1980 şi au fost peste 160.000 de solicitări pentru despăgubiri. Cele mai puternice au avut o magnitudine de 3,6, efectele fiind amplificate de solul moale şi de producerea seismelor aproape de suprafață. Olandezii au fost presaţi vara trecută să crească extracția la Groningen, după ce Moscova a început să restricționeze livrările către UE din cauza sprijinului militar acordat Ucrainei. În 2021, Rusia a livrat 155 de miliarde de metri cubi de gaze, adică 40% din consumul total al UE.

Articolul continuă după reclamă

Olandezii au amânat însă planurile de a-l închide și au redus producția anuală la 2,8 miliarde de metri cubi, minimul necesar pentru a menține instalaţiile în funcțiune. Producerea a peste 5 miliarde de metri cubi ar exacerba riscul de activitate seismică în zonă, a spus Vijlbrief. Groningen, care s-a deschis în 1963, a livrat la apogeu peste 50 de miliarde de metri cubi de gaz, în urmă cu aproape un deceniu. Haga a cerut din operatorului NAM, o asociere între Royal Dutch Shell și ExxonMobil, să reducă producția din 2013 și să închidă câmpul din 2018. 

Pe acelaşi subiect

"Este foarte, foarte simplu: toți cei care au cunoștințe despre cât de periculoase sunt cutremurele îmi spun că este cu adevărat foarte periculos să continui să extragi gaze de acolo. Sunt convins că este înțelept să-l închidem", a spus Vijlbrief.

Exporturile Norvegiei de gaze naturale prin conducte, aproape de un nou nivel record în 2022

În schimb, în Norvegia exporturile de gaze naturale prin conducte au crescut cu 3,3% în 2022, aproape de un nou nivel record. Statul scandinav a majorat semnificativ livrările, pentru a înlocui gazele ruseşti, a anunţat luni operatorul sistemului de conducte, Gassco, citat de Reuters.

În total, Gassco a livrat anul trecut 116,9 miliarde meri cubi (bcm) prin reţeaua sa de gazoducte de 8.800 kilometri, faţă de 113,2 bcm în 2021 şi 107 bcm în 2020. Este al doilea cea mai ridicat volum anual din istoria Norvegiei, fiind depăşit doar de cantitatea de 117,4 bcm livrată în 2017.

"Războiul din Ucraina a dus la majorarea cererii pentru livrările stabile şi fiabile de gaze naturale, iar producţia de gaze a Norvegiei este vitală pentru satisfacerea nevoilor Europei de energie", a afirmat directorul general al Gassco, Frode Leversund.

Norvegia exportă în principal gaze prin conducte către terminalele din Marea Britanie, Germania, Franţa şi Belgia, iar la finalul lui 2022 a inaugurat o nouă conductă către Polonia, via Danemarca. Anul trecut, livrările către Germania au crescut cu 11%, iar cele către Franţa cu 4,7%. În schimb, livrările către Marea Britanie au scăzut cu 11,7%, a informat Gassco. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Olanda închide cel mai mare zăcământ de gaz din Europa din cauza cutremurelor