Video Orașul care a fost unul dintre motoarele industriei, dar în care acum mii de angajați se trezesc brusc șomeri

Cele mai mari uzine din ţară, combinatul și șantierul naval de La Galați, se zbat pentru supraviețuire. Familiile a peste 3.000 de angajați din combinat trăiesc de pe o zi pe alta. Acum, și șantierul naval, a intrat în șomaj tehnic. Alți peste 1.500 de şomeri. În rest, orașul este sufocat de marketuri, farmacii și săli de jocuri de noroc. Așa arată radiografia unei regiuni în colaps. O regiune, care odată era motorul industriei și care acum are nevoie de sprijin guvernamental de urgență.

de Adrian Obreja

la 30.03.2026 , 08:50

Se sudează, se toarnă oțel, se taie, se construiesc nave. Activitatea în combinatul siderurgic și în șantierul naval se rezuma, în urmă cu câțiva ani, la câteva cuvinte: producție de top zilnică. Acum însă combinatul este în colaps de peste 8 luni. Iar la şantierul naval, de la început anului 2026.

"La nivel de percepţie, în momentul de faţă, lucrurile nu sunt privite cu optimism, sunt motive de îngrijorare", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

"Situaţia de la Liberty şi de la şantierul naval se simt. Din perspectiva ratei şomajului suntem pe locul 7. Iar din perspectiva numărului total de şomeri, locul 3 la nivel naţional", a precizat Cezar Năstase, director adjunct Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi.

Articolul continuă după reclamă

Industria din Galați a ajuns la pământ, într-un mod inexplicabil.

În vara anului trecut, şantierul din Galaţi a primit statutul de şantier militar naval. Practic, aici la Galaţi este baza construcţiilor de nave militare pentru întreaga Europă. Au trecut 8 luni din acel moment până când a fost anunţat şomajul tehnic prin rotaţie.

"Nu ştiu, nu înţelegem conjunctura, bănuiesc că e şi geopolitic şi tot ce se întâmplă poate că, într-adevăr, afectează şi ce se întâmplă cu şantierul naval din Galaţi", a spus Stelian Pavel, lider sindicat şantierul Damen Galaţi.

Acum sunt aproximativ 1.500 de angajați ai şantierului naval care s-au trezit brusc în şomaj tehnic.

"E supărată şi ea. Are 22 de muncă aici pe şantier. Acum e prima lună, după aia se vede, de luna viitoare", a spus soţul unei angajate.

Iar la combinatul siderurgic din Galați, situația e și mai gravă. Acolo sunt peste 3.000 de angajați. Că o ironie a sorții, am găsit o mamă cu fiul ei, în vârstă de 21 de ani, care bătea la poarta şantierului să-l angajeze, după o serie de cursuri de calificare la care s-a înscris.

"Este foarte greu. Abia o duc de azi pe mâine. Sunt singurul întreţinător, cu 3 mii şi ceva, 2.400 am rata la apartament şi restul mă chinui", a spus o mamă.

La combinatul din Galați, singurii care mai răspund sunt administratorii actuali ai companiei aflate în procedura de vânzare.

"Vorbim de peste o mie de creditori, cu o valoare a creanţelor de peste 1,2 miliarde de euro. Cei mai mari creditori sunt ANAF şi Exim Banca Românească, deci statul român într-un cuvânt", a declarat Remus Borza, administrator concordatar al combinatului.

Pe 12 martie a avut loc licitaţia internaţională pentru vânzarea/cumpărarea combinatului de la Galaţi. O zi aşteptată cu interes, dar care nu a avut deloc rezultatul dorit.

"Aşteptăm ordonanţa de urgenţă care transformă combinatul în obiectiv strategic şi apoi să-şi primească salariile şi angajaţii de pe platformă", a spus şi Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Combinatul siderurgic de la Galați este cel mai mare din România și din sud estul Europei. Are deschidere directă la Dunăre și implicit la Marea Neagră. Șantierul naval este declarat pe hârtie șantier naval militar. Aici se construiesc cele mai complexe nave militare din Europa. Ambele sunt în moarte clinică și implicit acea zonă a țării.

Adrian Obreja Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât de des folosiţi maşina de când s-au scumpit carburanţii?
Observator » Ştiri economice » Orașul care a fost unul dintre motoarele industriei, dar în care acum mii de angajați se trezesc brusc șomeri