Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video RCA mai scump după ridicarea plafonării. ASF: Preţurile au crescut cu până la 15%

RCA-ul s-a scumpit cu până la 15% după expirarea plafonării. Este concluzia Autorităţii de Supraveghere Financiară, care a monitorizat piaţa. Au existat şi ieftiniri, spun oficialii, punctual, pentru anumiţi şoferi care nu au avut incidente şi locuiesc în oraşe mai mici.

de Mădălina Chiţac

la 10.09.2025 , 19:35

Plafonarea RCA a dispărut de mai bine de două luni. Piaţa a devenit una liberă, iar companiile au început să majoreze tarifele. 

"Dacă vrei să iei pe 6 luni, este 1.600 de lei. Dacă vrei să iei pe un an, este 1.800. Ne forţează", spune un şofer.

"Având doar 22 de ani, este undeva la 3 mii de lei pe an. M-am obişnuit deja", susţine un tânăr şofer.

Articolul continuă după reclamă

Autoritatea de Supraveghere Financiară vine cu primele concluzii după ce a analizat piaţa începând cu 1 iulie. 

"Deşi creşterile au variat de la 1% până la 15%, avem şi scăderi. În interior găseşti şi un număr de vehicule care sunt asigurate la valori mai mari decât tariful de referinţă. Nu poate fi vorba de o evoluţie similară la toţi", a declarat Sorin Mititelu, vicepreşedinte ASF

Observator a cerut date de la o companie de brokeraj pentru 10 poliţe RCA. Pentru 6 poliţe tarifele au crescut, în comparaţie cu anul trecut, iar majorările sunt cuprinse între 3% şi 26%. Spre exemplu, o scumpire de la 1.133 de lei la 1.434 de lei, în cazul unui şofer de 71 de ani, din Capitală. 

Patru poliţe s-au ieftinit, iar scăderile de preţ sunt între 1% şi 20%. O asigurare care anul trecut costa 801 lei, este acum 642 de lei.

"Peste câteva luni, atunci când îmi voi reînnoi poliţa obligatorie, mă aştept să plătesc şi mai mult. Asta pentru că tot ce se întâmplă pe plan economic, de la taxele mai mari şi până la inflaţia care tot creşte, toate pun presiune pe preţurile RCA şi cu siguranţă asigurările se vor scumpi şi mai mult", relatează reporterul Observator Mădălina Chiţac.

"Ajustări corespunzătoare inflaţiei vom avea. Mai este şi celălalt factor numit severitatea daunei. Aici impactul e unul dat de specificul pieţei. Avem cheltuieli cu reparaţii şi cu piesele, dar şi cu servicii medicale", a mai spus Sorin Mititelu.

În lupta cu preţurile mai mari, şoferii caută soluţii. 

"E făcută pe numele tatălui. Când am avut şi eu maşina, mă costa dublu sau triplu asigurarea", mărturiseşte un şofer

Şi plata în rate poate fi opţiunea pentru cei cărora costurile cu asigurările le consumă prea mult din buget. Momentan, varianta e acceptată doar de unii brokeri. Legea care impunea plata în rate e blocată în Parlament. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri economice » RCA mai scump după ridicarea plafonării. ASF: Preţurile au crescut cu până la 15%