Observator » Ştiri economice » Românii din diaspora, record de bani trimiși acasă în 2026. Țara care a detronat Marea Britanie

Video Românii din diaspora, record de bani trimiși acasă în 2026. Țara care a detronat Marea Britanie

Georgiana Pocol | Timp citire: 4 minute
Publicat la 28.06.2026, 20:21 | Modificat la 28.06.2026, 20:23

Românii din diaspora au trimis acasă 1,8 miliarde de euro în primele trei luni ale acestui an, un record absolut, cu aproape 20% mai mult faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Pentru prima dată în doi ani și jumătate, românii din Germania i-au depășit pe cei din Marea Britanie - de acolo au venit cei mai mulţi bani. Dar România nu mai e doar o țară care primește bani din afară, tot mai mulți muncitori străini lucrează la noi și au crescut semnificativ şi sumele pe care aceştia le trimit acasă. 

România e campioana scumpirilor din UE, de luni bune suntem campionii inflaţiei. Dar asta nu înseamnă că traiul nu s-a scumpit şi în ţările în care trăieşte grosul diasporei româneşti. Chiar şi aşa, celebrul proverb "fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i în ţara mea" nu se mai aplică în 2026.

"Nu sunt probleme la ei, Germania, Elveția, nu sunt. Bineînțeles au fost creșteri de prețuri, dar nu au pus probleme așa mari ca și în România", spune un bărbat

"Am înțeles că e din ce în ce mai greu și la ei", menționează un alt cetăţean

Articolul continuă după reclamă

"Cu siguranță simt. Eu lucrez cu clienții, dintre clienții mei sunt unii care s-au întors în România, alții din Germania. Și au construit casă, au rămas mai mult de douăzeci de ani, s-au reîntors, încearcă să-și facă afacerea lor. Dar totuși au rămas dezamăgiți de România, parcă există un regret", spune un alt cetăţean

Este prima dată după mulţi ani în care cei mai mulţi bani nu mai vin din Marea Britanie.

Un miliard și opt sute de milioane de euro au trimis românii din diaspora în primele trei luni ale acestui an. Cei care lucrează în Germania au trimis cea mai mare sumă, de 409 milioane de euro, urmați de românii din Marea Britanie, care au trimis peste 370 de milioane din Regatul Unit.

Pe acelaşi subiect

Sunt milioane de euro care odată ajunse în ţară intră în consum, sunt taxate de stat și produc, la rândul lor, PIB. Dar economiștii visează la mai mult.

"Această cifră confirmă încă o dată că românii au pe radar țara lor de origine", spune analistul economic Cristian Păun.

"Banii aceștia sunt foarte importanți pentru că ei asigură, pe de o parte, supraviețuirea unei familii pentru care altminteri ar avea probleme sociale foarte complicate. Odată intrați în economia României, ei produc PIB în continuare. Ar fi frumos ca acești bani să intre în final în investiții productive pe piața de capital românească, să constituie din prima portofolii financiare. Nu se întâmplă în bună măsură acest lucru, dar măcar e bine că totuși intră și așa", precizează analistul economic.

Totodată, România nu mai e doar exportatoare de forță de muncă. Importăm tot mai mulți muncitori străini, și aceștia trimit, la rândul lor, bani acasă.

În primul trimestru din 2026, angajații străini din România au trimis 633 milioane de euro în țările de origine, în creştere cu 30% față de același interval al anului trecut.

Muncitor asiatic: Viaţa e bună. Câştigăm, cheltuim. Familia mea a rămas în India. Pun deoparte, între două şi patru mii de lei în fiecare lună.

Reporter: Şi trimiţi banii ăştia acasă?

Muncitor asiatic: Da.

"Să îmi ajut familia şi să îi sprijin cu bani", menționează asiaticul

Angajatorii care aduc muncitori din Asia spun că deşi salariile din România nu se compară cu cele din Occident, ţara noastră are alte atuuri care o fac atractivă pentru străini.

"Diferențele salariale dintre România și țările din vest sunt cunoscute. Un element care trebuie luat în considerare este faptul că în România li se oferă cazare. Se dau bonuri de masă, ceea ce nu se întâmplă în toate țările vestice. Apoi este un alt element care a cântărit mult în discuțiile pe care le-am avut cu muncitorii străini: este atitudinea angajatorului față de muncitorii străini. Faptul că sunt tratați cu demnitate. Din vest vin tot felul de povești", spune Romulus Badea, președinte patronat importatori forță de muncă.

Importatorii de forță de muncă se plâng că în acest moment există un blocaj în industrie: platforma care ar trebui să fie folosită conform noii legislații care reglementează aducerea muncitorilor străini nu este încă funcțională.