Rusia susţine că atacurile asupra Odessei nu afectează exporturile de cereale din Ucraina. Preţul grâului a crescut
Atacurile ruseşti asupra portului ucrainean Odessa nu reprezintă un obstacol pentru exporturile de cereale ucrainene şi pentru punerea în aplicare a acordului semnat sub egida ONU, a transmis luni Kremlinul, potrivit Agerpres.
Bombardamentele "vizează doar infrastructura militară. Acest lucru nu este deloc legat de infrastructura folosită pentru punerea în aplicare a acordului privind exporturile de cereale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
"De aceea, asta nu poate şi nu ar trebui să afecteze începutul procesului de încărcare", a adăugat el în cadrul briefing-ului său telefonic zilnic cu presa. Armata rusă a bombardat sâmbătă portul ucrainean Odessa, vital pentru comerţul cu cereale ucrainene.
Aceste lovituri au survenit la o zi după semnarea unui acord în care sunt implicate Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU, pentru a permite exporturile de cereale din Ucraina cu scopul de a reduce riscul unei crize alimentare mondiale care se întrevede din cauza invaziei ruse.
Acordul semnat vineri la Istanbul prevede în special instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite circulaţia în Marea Neagră a navelor comerciale şi exportul a 20-25 de milioane de tone de cereale blocate în Ucraina.
Prețul grâului a crescut după bombardamente
Cotaţia grâului a crescut luni în condiţiile în care atacurile ruseşti asupra portului ucrainean Odessa au pus sub semnul întrebării implementarea acordului convenit săptămâna trecută, cu privire la instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul a 20-25 de milioane de tone de cereale blocate în Ucraina, transmite Reuters.
Luni, la bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut cu aproape 4%, până la 7,86 dolari per bushel, recuperând o mare parte din pierderile înregistrate vineri, când preţurile la grâu au scăzut cu aproape 6% după anunţarea acordului semnat la Istanbul.
"Pentru reluarea exporturilor ucrainene va fi nevoie atât de coridoare maritime sigure cât şi de porturi sigure. Ruşii au pus sub semnul îndoielii siguranţa porturilor imediat după ce a fost semnat acordul de shipping. Există din nou îndoieli", a spus un trader european.
"Pe lângă incertitudinea cu privire la cât de mult vor dura operaţiunile de înlăturare a minelor, proprietarii de nave nu vor naviga spre Ucraina, indiferent de cât de mari sunt tarifele, dacă vor considera că navele ar putea fi lovite de rachete", a spus un alt trader european de cereale.
Înainte de invazia rusească, exporturile de grâu, porumb şi floarea-soarelui din Ucraina se făceau în proporţie de 90% pe mare şi în special prin Odessa, principalul port ucrainean la Marea Neagră, care concentra 60% din activitatea portuară a ţării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰