Video Se reduce numărul vizelor de muncă pentru muncitorii asiatici. Patronii se plâng că rămân fără mână de lucru
Mai puţini asiatici în România! Guvernul reduce numărul de lucrători din afara Uniunii Europene. Mulţi antreprenori se plâng că vor rămâne fără mână de lucru. Mulţi străini veneau însă, în ţară, doar ca să poată pleca mai uşor în Occident.
Guvernul a aprobat anul acesta doar 90.000 de vize de muncă în plus faţă de cele 100.000 de anul trecut, în condiţiile în care patronatele ceruseră 150.000 pentru a suplini lipsa forţei de muncă autohtone.
Patronatele au cerut 150.000 de muncitori străini
"Este puțin, pentru că numai până la sfârșitul lunii aprilie sunt înregistrate 70.000 de cereri de noi avize de muncă. Guvernul dorește să fie protector pentru piața forței de muncă locale, dar această politică îngreunează accesul angajatorilor la o resursă de care au mare nevoie", a declarat Romulus Badea, preşedintele Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă.
Alt argument al autorităților este că mii de muncitori din afara spaţiului comunitar folosesc permisul românesc de muncă doar ca poartă de intrare în Uniunea Europeană, după care pleacă să lucreze în alte state. Mulţi vor să se stabilească, însă, la noi cu tot cu familii. De pildă, aceşti tineri din Sri Lanka, angajaţii unei croitorii din Bucureşti.
Muncitori străin: Oamenii sunt buni în Romania.
Reporter: De ce ați ales Romania?
Muncitor străin: Pentru că e frumoasa și se lucrează legal. În alte tari se lucrează mult ilegal.
Muncitor străin: Viață e buna aici.
Reporter: Ați vrea să vă aduceți familia aici?
Muncitor străin: Într-o zi, poate.
Domeniile care caută muncitori
Peste 100.000 de muncitori din afara Uniunii Europene lucrează acum legal în ţara noastră. Lipsa forței de muncă afectează multe domenii în România și există o nevoie stringentă de oameni pentru posturile de curier, manipulant marfă, lucrător în construcții, lucrător comercial, șofer sau ajutor de bucătar.
Cei mai mulţi asiatici care lucrează la noi sunt din Nepal, Sri Lanka, India, Pakistan şi Bangladesh. "Mă uit la băiatul ăla cât are de grea geanta la ora asta, fiind pe 2 ianuarie la muncă în România, cu cât e geanta mai grea. Înseamnă că el își face treaba. Vin și muncesc. Ia uite-i: aliniați, foarte muncitori. E ca și când eu aș pleca în Belgia ca livrator, logic că și belgianul m-ar vedea la fel cum îl văd eu pe nepalez. Sunt nişte oameni care chiar muncesc. Muncește mai bine ca un român. Eu îi văd și pe ploaie, Şi căldură, frig", îi laudă românii.
Contingentul de 90.000 de vize de muncă aprobat de guvern poate fi revizuit în iunie şi suplimentat ori micşorat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰