Video Statul analizează acordarea de ajutoare pentru plata facturilor la gaze. Care sunt condiţiile
Persoanele singure sau familiile cu venituri mici ar putea primi sprijin de la stat pentru plata facturilor la gaze, pe modelul acelui tichet care se acordă deja în cazul facturilor la energie electrică. Concret, statul le-ar putea da câte 50 de lei în lunile de vară şi 100 în cele de iarnă.
1 Aprilie 2026 este data la care expiră plafonarea şi, totodată, pragul de la care, estimează unii specialişti, am putea asista din nou la o creştere semnificativă chiar de până la 35% a preţului la gaze naturale.
Persoanele şi familiile vulnerabile cu venituri sub 2.000 de lei pe lună ar putea bneficia de ajutoare financiare pentru factura la gaze după modelul voucherelor la energie electrică după cum urmează: 50 de lei în lunile de vară (aprilie - septembrie) şi 100 de lei în cele de iarnă (octombrie - martie).
De luna trecută s-a luat hotărârea ca persoanele singure cu venituri de până la 1.940 lei lunar sau familiiile cu venit per membru de cel mult 1.784 lei să primească 50 de lei ajutor pe tot parcursul anului 2026.
Premierul Ilie Bolojan a spus însă că eliminarea plafonării preţurilor la gazele naturale de la 1 apriliecă nu este certă. Se lucrează la o metoda de liberalizare graduală, a declarat şi ministrul Energiei, Bogdan Ivan, până în primăvara anului 2027. Iar decizia finală ar putea veni în cel mult două săptămâni pentru a asigura acea predictibilitatea pieţei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰