Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Teren de 1.400.000 de euro, scos la vânzare de Black Friday. Care este noul preţ

Black Friday nu e la fel pentru toată lumea. Dacă unii vânează reduceri la electrocasnice sau produse de igienă, alţii vânează luxul la ofertă. Case, terenuri de milioane, bijuterii şi aur - toate preţurile intră la apă în luna noiembrie. În acest caz vorbim de reduceri de câteva mii de euro, sigur, din preţuri iniţial foarte mari. Psihologii au şi explicaţie: o singură dată pe an luxul ni se poate părea accesibil.

de Ingrid Tîrziu

la 07.11.2024 , 17:35

Black Friday 2024. Cine vrea să investească în imobiliare are o mulţime de oferte în luna reducerilor. Este Black Friday şi la terenuri. De exemplu, un teren din Tunari se vindea cu 1.400.000 de euro înainte de vinerea neagră, iar acum, cine vrea să-l cumpere, are o reducere substanţială, de aproximativ 70.000 de euro. "Reducerea se face între 5 şi 10%, în funcţie de disponibilitatea proprietarilor. Clienţii sună, chiar şi astăzi avem o întâlnire pentru acest teren", a declarat Radu Mănăilă, agent imobiliar.

Preţuri mai mici găsim şi la apartamentele premium. O eventuală achiziţie vine la pachet cu un loc de parcare gratuit. "Avem acest apartament superb în zona Delta Văcăreşti, de 100 de mp, trei camerei, la preţul redus de Black Friday de 227.000 de euro plus TVA. Reducerea substanţială este de 5000 de euro", spune Rareş Calotă, agent imobiliar.

Şi maşinile noi sunt mai ieftine în această perioadă

Vezi și

Şi maşinile noi sunt mai ieftine în această perioadă. Revizia gratis sau reducere la anvelopele de iarnă sunt printre ofertele tentante. "Cea mai mare reducere de care puteţi beneficia este la o maşină cu un discount de 7000 de euro, practic de la un preţ de 43.690 ajunge la un preţ final de 36.690.  Vin în număr mult mai mare la showroom să testeze maşinile şi pentru a beneficia de aceste oferte", explică Bogdan Constantin, consilier auto.

Black Friday se vede şi în ofertele băncilor. Cardurile premium, de exemplu, au un cost minim de administrare. "E vorba de 75% din comisionul de administrare a cardului. Cardurile oferă asigurare gratuită de călătorie pentru toată familia atunci când călătoriţi în străinătate, retrageri gratuite de la orice bancomat din lume, acces în business lounge-urile din România, precum şi în Aeroportul din Viena", precizează Octavian Hera, director de marketing bancă.

Reduceri mari găsim şi la bijuterii de lux

Reduceri mari găsim şi la bijuterii de lux. Un inel de logodnă cu diamant, de exemplu, poate fi cumpărat cu 6.600 de lei în loc de 8.300 de lei, iar vineri, cel mai mare retailer online promite să scoată la bătaie 10 kilograme de aur cu reduceri substanţiale. 

Psihologii spun că în această perioadă tentaţiile sunt mari, mai ales că vom avea impresia că luxul ne devine accesibil. "Românii îşi doresc produse de lux pentru a se simţi egali şi puternici cu restul de naţii europene. Opulenţa reprezintă principala formă de sabotaj social şi economic al românului de clasă medie. Nu persoana săracă se poate apropia de produsele de lux", a explicat Radu Leca, psiholog.

Estimările arată că în acest an, de Black Friday, coşul mediu va fi în jur de 500 de lei. 

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Teren de 1.400.000 de euro, scos la vânzare de Black Friday. Care este noul preţ