Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Toate măsurile fiscale care au intrat în vigoare de la 1 august. „E clar că vor să ne jecmănească”

Luna august începe cu noi scumpiri şi majorări de taxe şi impozite. Tutunul şi alcoolul costă mai mult, iar statul elimină facilităţile fiscale din mai multe domenii. Sunt afectaţi inclusiv cei care au contracte part-time, care vor avea contribuţii mai mari de plătit. Şi sunt abia primele măsuri după modificarea Codului Fiscal, pentru că, de la începutul anului viitor, urmează noi creşteri de taxe care ne vor afecta pe toţi. 

de Mădălina Chiţac

la 01.08.2022 , 19:29

De azi, pentru un pachet de ţigări plătim în plus 60 de bani. Şi băuturile alcoolice se scumpesc, după ce s-a majorat acciza cu 5%.

Julia Leferman, Asociaţia Berarii României: Berea tinde să devină un produs destul de scump. Raportată la salariul mediu al românilor, un român muncește de 3 ori mai mult să cumpere o bere față de un german. Suntem într-un fel de buclă în care actualizăm cu inflaţia, taxele se aplică pe un produs care face parte din lista produselor de larg consum, majorarea preţului acestui produs duce din nou la majorarea inflaţiei.

Cetățean: „E clar că vor să ne jecmănească”

Vezi și

Cetățean: „Nu sunt necesităţi, dacă mă întrebaţi pe mine. Sunt mofturi, mi se pare normal să plătim mai mult pentru lucruri care nu sunt necesare”

Pe acelaşi subiect

Impozitele pe jocurile de noroc ajung până la 40%

Nici jocurile de noroc nu scapă de taxare suplimentară. Aici impozitele pot ajunge până la 40%, în funcţie de suma câştigată. Dispar şi facilităţile fiscale din construcţii şi agricultură, în cazul în care venitul brut obţinut de angajat este mai mare de 10.000 de lei.

Adrian Măniuţiu, analist economic: E foarte important să începem să ne dezobişnuim de excepţii, indiferent că vorbim de agricultură, construcţii, IT.

Gabriel Biriş, analist fiscal: Scutirea a intrat în vigoare la 1 iunie şi a fost modificată la 1 august. O lipsă totală de programare, de previziune a efectelor măsurilor care sunt luate. Se bulversează un întreg sector de activitate.

Şi nu e doar atât.

Mădălina Chițac, reporter Observator: Cei care au contracte de muncă part-time vor trebui ca, de la 1 august, să plătească taxe mai mari către stat, la fel ca cei câştigă salariul minim pe economie. Şi sunt diferenţe destul de mari între banii pe care îi plăteau până acum şi banii pe care vor trebui să-i achite. Dacă până acum, pentru o oră de muncă, pe un contract part-time, se plăteau către stat în jur de 100 de lei, de la 1 august se vor plăti peste o mie de lei.

Cetățean: „În ultimii ani am trăit numai pandemii, scumpiri, războaie. E cum nu se poate mai bine, în ghilimele. Ei nu ştiu decât să dea cu jumătate de mână şi să ia cu 3 mâini”.

Ce măsuri intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023

Modificările care au intrat acum în vigoare sunt doar primele din pachetul de măsuri fiscale. Celelalte urmează fie aplicate de la începutul anului viitor. Economiştii spun însă că nu asta e soluţia.

Adrian Măniuţiu, analist economic: Nu e suficient să mărim taxe. Trebuie să lămurim ce se întâmplă cu aceşti bani. Se creează suficientă valoare adăugată, vor contribui la dezvoltarea economică, vor fi niște măsuri care, stopând consumul, vor putea să puna o frână presiunii inflaţioniste?

Gabriel Biriş, analist fiscal: Abordarea asta din OUG 16 este de genul cârpelii. Adică nu şi-au propus să rezolve principalele probleme de fiscalitate. Va genera nevoia de alte ajustări. Vor urma şi alte modificări. Mult mai ample.

În 2022, ar trebui să se strângă suplimentar la buget 1,2 miliarde de lei, iar suma ar urma să crească în 2023 la 10,5 miliarde de lei.

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Toate măsurile fiscale care au intrat în vigoare de la 1 august. „E clar că vor să ne jecmănească”