Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Unul dintre cei mai bogaţi români a pierdut o afacere de peste un miliard de dolari

Unul dintre cei mai bogaţi români a pierdut o afacere de peste un miliard de dolari. Burkina Faso a rupt angajamentul semnat cu o divizie a Timis Mining Corp.

de Redactia Observator

la 14.04.2018 , 07:48

Unul dintre cei mai bogaţi români a pierdut o afacere de peste un miliard de dolari

Unul dintre cei mai bogaţi români a pierdut o afacere de peste un miliard de dolari. Burkina Faso a rupt angajamentul semnat cu o divizie a Timis Mining Corp., ce viza exploatarea unui depozit de mangan evaluat la un miliard de dolari, deşi disputa legată de aceste operaţiuni este încă în analiza Curţii Internationale de Arbitraj.

Ţara vest-africană a acordat Pan African Minerals, companie controlată de milionarul român Frank Timiş, o notificare de 90 de zile în luna mai cu privire la retragerea înţelegerii legate de depozitul din Tambao, a declarat ministrul minelor, Oumarou Idani, la televiziunea de stat. Compania nu a construit infrastructura feroviară şi rutieră ce făcea parte din acord, potrivit lui Idani.

Companiei Pan African Minerals i s-a cerut să oprească producţia în 2015 după schimbarea administraţiei din Burkina Faso. Atunci, firma a cerut instanţei de arbitraj de la Paris să prevină retragerea permisului de exploatare a depozitului de mangan. Cu o rezervă estimată la 100 milioane de tone, Tambao are cea mai mare rezervă de mangan din lume.

Articolul continuă după reclamă

Souleymane Mihin, directorul executiv al Pan African Minerals, a declarat prin telefon jurnaliştilor de la Bloomberg că nu poate face comentarii pe acest subiect deoarece cazul este încă în atenţia instanţei de judecată.

Omul de afaceri Frank Timiş are o avere estimată la 380-400 mil. euro, în ultima ediţie a Top 300 Capital cei mai bogaţi români. El ocupă locul 8 în top. În 2012, Frank Timiş a fost desemnat de revista Capital cel mai bogat român.

sursa: Capital

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi votat la alegerile de la Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri economice » Unul dintre cei mai bogaţi români a pierdut o afacere de peste un miliard de dolari