Video Via Dobrogeana, traseul turistic care se întinde pe 850 km şi străbate 130 de localităţi. Când va fi inaugurat
Un nou proiect turistic naţional promite să pună pe hartă comorile ascunse ale Dobrogei. Inspirat de succesul Via Transilvanica, traseul de peste 850 de kilometri va străbate sud-estul ţării şi va face cunoscute locuri aparte, inclusiv comunităţi izolate, peşteri şi cetăţi istorice. Via Dobrogeana va putea fi parcursă pe jos, călare, cu caiacul, vaporul, trenul sau balonul cu aer cald.
Prima bornă a traseului a fost pusă la Mănăstirea Precista din Galaţi.
"E un drum care uneşte 3 regiuni istorice, pleacă din Moldova de la Galaţi, intră în Brăila, trece apoi pe podul de la Brăila. Zona de nord a Dobrogei, Rezervaţia Parcul Naţional Munţii Măcinului, rezervaţiile din partea de sud vest a Dobrogei, zona de crame de mănăstiri de traditii, cultură" a explicat preşedintele sociaţiei "Via Dobrogeana", Laurenţiu Isopescu.
Via Dobrogeana va străbate peste 130 de localităţi, inclusiv comunităţi izolate, şi va aduce în prim plan cetăţi uitate, peşteri necunoscute până acum turiştilor, dar şi monumente ale naturii unice în lume, precum "Stejarul Îngenunchiat."
Pe tot parcursul traseului, turiştii vor avea parte de experienţe unice şi de aventură
"Dobrogea are peste 18 etnii conlocuitoare. Fiecare are ceva de artăt evident, că este pe tradiţii, pe cultură, pe gastronomie, pe act artistic. [...] Ia gândiţi-vă la mâncarea aromânilor, sau la mâncarea bulgarilor, sau la mâncarea meglenilor, sau a celorlalte minorităţi care ne pun la dispoziţie un aur în farfurie. În Tulcea se poate vedea calea pe apă în Delta Dunării, oraşul Sulina, care e un oraş vechi" a explicat managerul de tradiţii în cadrul proiectului, Bianca Folescu.
Turiştii pot străbate traseul sub diferite forme: pe jos, călare, pe apă sau chiar cu avionul ușor de agrement, ori balonul cu aer cald. Iar pe parcurs vor avea parte de experiențe unice și de aventură.
"Murfatlar este singura cramă din România care deţine un muzeu. Poţi merge pe traseul strugurelui din câmp până la îmbuteliere. Poţi întâlni o orchestră şi un ansamblu de dans care pot intregi ca să spun asa experienta pe care o poti avea" a spus directorul de cramă Mădălin Simion.
Planul Via Dobrogeana este unul complex care se extinde pe 18 ani şi este structurat în 4 etape. Primele rezultate se vor vedea însă destul de repede, traseul urmând să fie inaugurat în anul 2027. Până atunci, iniţiatorii speră să termine complet marcarea lui, dar şi platforma şi aplicaţia mobilă care vor ajuta turiştii să se orienteze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰