Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Absenteismul a scăzut dramatic în 6 școli din România care au îndrăznit să schimbe modul de predare. Elevii se cer la cursuri

Trei din zece elevi chiulangii au început să rămână la ore în șase şcoli din România care au îndrăznit să schimbe modul învechit de predare aprobat de Ministerul Învăţământului. La gimnaziu, elevii nu mai dau lucrări scrise, în clasa a noua li se face orientarea şcolară, iar în a dousăprezecea învaţă doar pentru Bacalaureat. Rezultatele au convins autorităţile să finanţeze anul viitor mai multe şcoli-pilot. 

de Mădălina Iacob

la 17.12.2022 , 20:13

Şase şcoli din Călăraşi, Bucureşti, Baia Mare, Iaşi, Sibiu şi Buzău au introdus implementat un sistem propriu de învatamant pentru elevii lor. Experimental, au reusit ce Ministerul Educaţiei nu a putut să facă în 30 de ani. 

Viforel Dorobanţu, director școala Curcani: La matematică, de la patru ore, am ajuns la trei ore de matematică, studiu chimiei l-am coborât la clasa a șasea, fizica la clasa a șaptea. La informatică și TIC programa s-a adaptat cu programe pe care copiii le doresc. 

Măndița Baias, director școală Baia Mare: În fiecare săptămână un rând de clasă merge în altă parte să învețe, observator astronomic, muzeu, excursie. Săptămâna competențelor, și atunci toată lumea învață dar într-un alt fel. Învăţatul altfel s-ar putea să ne stimuleze. 

Vezi și

Livia Manea, director liceu București: În clasa a zecea și a unsprezecea mergem pe numărul minim obligatorii în așa fel încât să ne rămână câteva ore pentru orientarea în carieră. 

Pe acelaşi subiect

Reţeta perfectă nu există, dar profesorii spun că efectele beneficice s-au simtit din primul an

Marian Staș, expert în Educație: Absenteismul, la Lazăr s-au dus de la 70- 80 la sută la 10-20 la sută în clasa a douăsprezecea, unde se chiulește la greu, ştim foarte bine, la copiii de la Curcani de la 40 la sută la 10 la sută. Am citit feedback de la copii - vreau să mai vin la școală, vreau mai mult! 

Experimentul i-a convins pe şefii de la Ministerul Educaţiei să ajute şcolile care vor aplica la acest tip de program. 

Bogdan Cristescu, secretar de stat MEN: Prin PNRR o finanțare pe patru ani, suma totală este de 12 milioane de euro, care se va aloca unui număr de 60 de școli în principiu, depinde de proiectele cu care vor veni aceste școli. Este deja în lege, era în proiectul pilot. 

Anul acesta s-au înscris în proiectul pilot- 28 de școli. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Absenteismul a scăzut dramatic în 6 școli din România care au îndrăznit să schimbe modul de predare. Elevii se cer la cursuri