Antena Meniu Search
x

Ministerul Educaţiei a lansat ghidul de predare online pentru elevi, pe durata suspendării cursurilor

Ministrul Educaţiei a emis ordinul care cuprinde instrucţiuni pentru organizarea procesului educaţional pe durata suspendării cursurilor.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 22.04.2020, 15:16

Ministerul Educaţiei a emis instrucţiuni pentru organizarea cursurilor online
Ministerul Educaţiei a lansat ghidul de predare online pentru elevi, pe durata suspendării cursurilor - Profimedia / imaginie ilustratuvă
  • Prezenţa elevilor şi profesorilor, monitorizată.
  • Plan de recuperare pentru elevii care nu au participat la cursurile online.

Potrivit documentului, prezenţa online a elevilor şi cadrelor didactice va fi monitorizată de unităţile de învăţământ, iar evaluarea la unele module ar putea fi realizată online, cu proceduri prealabile realizate de minister.

Se vor face planuri de recuperare pentru cei care nu au putut participa la cursurile online.

”A fost emis ordinul de ministru privind instrucţiunile pentru crearea şi /sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţare on-line. Documentul precizează măsuri specifice pentru desfăşurarea procesului de învăţare on-line din învăţământul preuniversitar”, a transmis, miercuri, Ministerul Educaţiei.

În portalul Digital pe educred.ro (https://digital.educred.ro) sunt centralizate platforme de învăţare şi resurse educaţionale deschise, inclusiv tutoriale şi alte materiale de învăţare destinate formării şi susţinerii cadrelor didactice.

Prezenţa elevilor şi profesorilor, monitorizată de unităţile de învăţământ

”Prezenţa online la cursuri a elevilor şi a cadrelor didactice va fi monitorizată de unităţile de învăţământ, iar toate informaţiile relevante pentru susţinerea şi îmbunătăţirea accesului la învăţare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR). Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice şi al unităţilor de învăţământ la resurse pentru învăţarea on-line”, mai precizează ministerul.

De asemenea, ministerul Educaţiei şi Cercetării poate decide, în cazuri justificate, şi pe baza unor instrucţiuni emise în prealabil, ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată online. Tot în cadrul acestei instrucţiuni se specifică şi responsabilităţile inspectoratelor şcolare, ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, ale profesorilor, elevilor şi părinţilor.

”Inspectoratele şcolare în colaborare cu unităţile de învăţământ şi cu autorităţile locale vor identifica soluţii pentru asigurarea echipamentelor informatice şi a conectării la internet a unităţilor de învăţământ. Toate datele privind desfăşurarea procesului de predare-învăţare-evaluare online vor fi raportate periodic Ministerului Educaţiei”, se mai arată în comunicat.

În cadrul instrucţiunii elaborate de Ministerul Educaţiei, unităţile de învăţământ vor verifica şi monitoriza modul în care sunt transpuse în practică activităţile suport pentru învăţarea on-line. Conducerea fiecărei unităţi de învăţământ va sprijini accesul cadrelor didactice la platforme educaţionale, iar împreună cu învăţătorii, profesorii diriginţi şi cadrele didactice se va organiza un program săptămânal care include activităţi de învăţare on-line pentru fiecare disciplină.

Plan de recuperare pentru elevii care nu au participat la cursurile online

Documentul elaborat de minister prevede şi o serie de activităţi pe care cadrele didactice trebuie să le desfăşoare în cazul suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ.

”Instrucţiunea pentru crearea şi/ sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţare online mai prevede şi faptul că la reluarea activităţii de predare-învăţare-evaluare în unităţile de învăţământ, activitatea suport pentru învăţarea online poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/tutorelui legal”, a mai transmis MEC.

Unităţile de învăţământ vor realiza planuri de recuperare şi planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activităţile de învăţare on-line. Acestea vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Educatie » Ministerul Educaţiei a lansat ghidul de predare online pentru elevi, pe durata suspendării cursurilor