Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare: prima etapă, pe 8 iulie
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare se va face între 8 iulie și 4 septembrie, se arată într-un ordin al ministrului Educației, publicat în Monitorul Oficial.

- 8 iulie, prima etapă de înscriere în învăţământul primar
- 21 iulie, a doua etapă de înscriere, cu afișarea locurilor libere
Înscrierea copiilor se va putea face online, cu cererea trimisă prin email sau poștă, se mai arată în document. Există, totodată, și o a doua variantă, în care părinții vor putea depune cererea la sediul școlii. Potrivit Mediafax, în cazul în care cererile se depun direct la secretariat este necesară o programare prealabilă.
Potrivit documentului, în data de 25 mai va fi postat modelul de cerere tip pentru evaluarea copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2020, inclusiv care nu au fost evaluaţi până la data instituirii stării de urgenţă.
În perioada 26 mai - 30 iunie, are loc evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2020, iar în 3 iulie are loc transmiterea proceselor verbale cu numele copiilor şi rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare.
8 iulie
Prima etapă de înscriere în învăţământul primar, atunci când se vor procesa cererile tip
- Au sau nu voie profesorii să confiște telefoanele elevilor? Au si câte două la ei: "Culmea, părinţii știu"
- Înscrieri la clasa pregătitoare. Părinţii care şi-au făcut viză de flotant pentru un loc la şcoli de renume:...
- Rezultate dezastruoase la simularea de la română. Elevii de a 8-a, încurcați de câți "i" are cuvântul "copiii"
- A început înscrierea în clasa pregătitoare pentru 2025 - 2026. Ce acte sunt necesare
- Înscriere clasa pregătitoare 2025: calendar complet, pași esențiali și sfaturi pentru părinți
Pe data de 20 iulie se vor afişa listele cu copiii înmatriculaţi şi locurile rămase libere. Listele se vor putea găsi atât la sediile unităţilor de învăţământ, cât şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar.
21 iulie
Începe a doua etapă de înscriere, cu afișarea locurilor libere
Între 1 şi 4 septembrie, Inspectoratele Şcolare vor centraliza şi soluționa cererile părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învățământ.
Citește și Bacalaureat 2020. Probele orale s-au anulat
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰