Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mai puține clase de a noua în noul an școlar. Profesorii vor fi nevoiți să-și caute ore în alte școli

Noul an şcolar va începe cu mai puţine clase de a noua. Ministerul susţine decizia prin faptul că numărul liceenilor va fi mai mic iar clasele vor avea mai mulţi elevi. Profesorii se plâng însă că îşi vor pierde orele de la catedră iar sindicatele anunţă proteste.

de Mădălina Chiţac

la 23.01.2026 , 20:52

Estimarea Inspectoratelor arată că în judeţul Timiş, de exemplu, vor fi cu 20 de clase mai puţin, în Buzău se taie 24, iar în Suceava, alte 20.

"Înseamnă anumite catedre care nu vor dispărea, dar colegi care vor trebui să-şi găsească serviciu sau ore în cu totul alte unităţi şcolare.", spune Ciprian Anton, inspector general ISJ Suceava.

"Îmi pare rău pentru colegii suplinitori, dar poate asta îi va motiva să se pregătească mai bine pentru examene.", spune Alina Cuciurean, manager Colegiul Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc

Articolul continuă după reclamă

"La Bucureşti, estimarea de reducere este de peste 1800 de elevi, iar asta se traduce în 70-80 de clase de a noua din toamna viitoare. Cel puţin, deocamdată. Iar concurenţa la liceele cele mai bune va creşte şi mai mult.", explică Mădălina Chiţac, reporter Observator

"Eu cred că la nivel de ţară efectul va fi dramatic. La liceele bune va creşte media de admitere. La real, a fost 9.89 - 9.88, media e foarte mare la real, mai avem puţin să intre cu 10. Povara pe umerii copiilor va fi mult mai mare.", spune Ionela Neagoe, director Colegiul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. 

Sindicaliştii din Educaţie cer premierului abrogarea măsurii şi vor să stabilească deja calendarul de proteste în primăvară.

"Colegii mei vor trebui să îşi completeze catedrele. În localităţi care se află la 30, 40, 50 de km distanţă de localitatea de domiciliu. Şi atunci unii vor prefera să renunţe la nişte ore din norma didactică de predare. Astfel de măsuri care să lovească atât de puternic în  învăţământul preuniversitar nu au fost luate niciodată până acum.", spune Marius Nistor, preşedinte sindicat profesori

Ministerul Educaţiei transmite că schimbările ţin de evoluţia naturală. 

În 2011, când s-au născut cei mai mulţi elevi care urmează să intre în clasa a noua la toamnă, procentul natalităţii a scăzut cu 10 procente faţă de 2010.

"În primul rând avem mai puţini copii la clasa a opta decât în anii precedenţi şi mai puţini decât în viitorii ani, e un fel de minim. Pe de altă parte, creşterea numărului de elevi la clasă de la 26 la 28 mai adaugă un mic impact. Vorbim de o clasă din patru la liceu.", spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei

Ministerul Educaţiei a pus în consultare şi structura noului an şcolar. Din toamnă, cursurile vor începe mai devreme, pe 7 septembrie.

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ar trebui modificată formula de calcul a impozitului auto?
Observator » Educaţie » Mai puține clase de a noua în noul an școlar. Profesorii vor fi nevoiți să-și caute ore în alte școli