Antena Meniu Search
x

Ministrul Educației, cu câteva zile înainte de începutul anului școlar: "Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluții"

Şcoala începe ca de obicei la mijlocul lui septembrie, dar anul acesta i-a prins pe șefii din Educaţie cu lecţia neînvăţată. Cu două zile înainte să sune clopoţelul, una spun oficalii, alta ştiu părinţii. Concret, în Bucureşti nimeni nu intră în scenariul verde, iar asta înseamnă că nu toţi copiii vor merge la ore. Surpriză, însă, reporterii Observator au descoperit școli unde toţi elevii sunt chemaţi luni la ore şi sunt 37 într-o clasă! Ministrul Educaţiei cere soluţii, nu critici. 

Laurenţiu Rădulescu
de Laurenţiu Rădulescu

la 11.09.2020, 21:35

Vezi și
  • În circa 12.000 de școli copiii revin în bănci.
  • Reprezentanții a 238 de școli au anunțat că nu pot să primească elevii, astfel că orele de curs se vor ține online.

"- Aveţi idee, până la urmă încep toţi?

- Da, de la pregătitoare până la clasa a patra, dar o să vă spună la şedinţă".

Asta ştiu, cu două zile înainte de începerea şcolii, învăţătorii, părinţii şi copiii de la o şcoală mare din Sectorul 4 al Capitalei. Oficial, Inspectoratul Muncipiului Bucureşti a anunţat dimineaţă că nicio şcoală din Bucureşti nu se încadrează în scenariul verde, adică elevii nu pot veni la clase ca în anii trecuţi: toţi odată.

Cu toate astea, la această şcoală elevii au verde la ore. Părinţii sunt bulversaţi: "Mie nu îmi vine să cred că în condiţiile actuale ei lasă clase cu 37 de copii. ‍37 mi se pare un caz special, trebuiau să gândească ceva pentru asta. Clasele normale, cu 25-30 de elevi, e altă situaţie". 

Toți elevii vor fi prezenți în sala de clasă, în același timp. Vor sta câte doi în bancă. Locurile vor fi fixe pentru o perioadă mai lungă de timp. Băncile vor fi prevăzute cu separatoare. 

Pentru că au mai multe întrebări decât răspunsuri, oamenii iau decizii pe cont propriu. 

Alţii însă se întreabă dacă nu cumva vor afla în weekend că de luni copiii lor stau acasă pentru că intră în sistem hibrid. Şi ce vor face atunci? 

" - Noi suntem 32 şi sper să rămânem 32. 

- Vreau să sun la secretariat să văd cum începe şcoala luni. 

- Să vă spun ce mi-au zis? Să iau legătura cu doamna dirigintă. 

- Mie diriginta mea mi-a spus că nu este nicio informare oficială şi diriginţii care dau comunicare către clasă spun şi ei ce au înţeles de pe grupul de Whatssup al profesorilor". 

595 de unităţi de învăţământ din Bucureşti încep luni cursurile în sistem hibrid, pe baza scenariului galben, 17 se încadrează în scenariul roşu, iar alte șapte sunt între galben şi roşu. 

Scenariul galben presupune prezența în sălile de clasă a elevilor din clasele a 8-a şi a 12-a, în timp ce restul elevilor ar urma să învețe alternativ, fie din sala de clasă, fie din fața calculatorului.

Altă şcoală de top, alt sector, alte probleme. Nineta Ghela refuză să îşi ducă băiatul de șase ani la şcoală şi a făcut deja cerere pentru studiul exclusiv online. Invocă numărul mare de elevi şi lipsa minimelor pregătiri. 

Nineta Ghela, părinte: Tabletele pe care trebuie să le primim încă nu au venit. Avem problemă cu conexiunea la internet. Profesorii nu au fost instruiţi să utilizeze platforma.

Marina Manea, inspector școlar: Cred că totul ține de comunicarea între profesori și elevi și de data aceasta ține mai mult de talentul profesorului de a interacționa cu elevii. Eu sunt convinsă că nu ne-am dorit niciunii să ne confruntăm cu această situație. Știu, ca profesor și ca părinte, că prezența în clasă este dorită.

În timp ce părinţii se zbat în incertitudine, ministrul Educaţiei scrie pe Facebook că se simte tristă, acasă. Şi cere soluţii. 

Monica Anisie, ministrul Educației: Nu mai înţeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu! Toată lumea critică şi nimeni nu vine cu soluţii! Aştept soluţii, dacă au! 

Mai mulţi părinţi din Gorj au găsit singuri soluţii. Şi-au mutat copiii de la o şcoală de oraş la una de sat. O premieră în sistemul de învăţământ. 

Cecilia Roșulescu, directoare școală: Noi am primit încă prin transfer alţi copii, au venit șase copii noi în unitatea de învăţământ, poate că şi asta a fost un motiv că sunt mai puţini copii şi mergem pe scenariul verde. Sunt elevi din localitate, dar au făcut şcoala în municipiu. Aici se întrunesc cel mai bine condițiile de distanțare.

Aşadar două zile mai separă România de cel mai ezitant început de an şcolar pentru 2 milioane 800 de mii de copii şi 250 de mii de profesori.

În 12.000 de şcoli şi grădiniţe elevii se vor întoarce în bănci. În alte aproape cinci mii de unităţi de învăţământ şcoala începe în scenariul hibrid. În 238 de şcoli copiii ar trebui să înveţe doar de acasă, online. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Educatie » Ministrul Educației, cu câteva zile înainte de începutul anului școlar: "Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluții"