Video Nicuşor Dan, despre burse: E anormal să numeşti "de merit" ceea ce iau 30 la sută dintre elevii din sistem
A fost a doua zi de proteste în stradă faţă de tăierea burselor în învăţământ. Studenţii, însoţiţi de elevi au cerut ca Ministerul Educaţiei să le devină aliat şi să ceară ca Guvernul să nu facă reduceri bugetare pe spinarea lor. N-au primit însă răspunsul pe care îl doreau. Ministrul Educaţiei spune că tăierile nu pot fi evitate, în timp ce preşedintele Nicuşor Dan crede că nu e normal ca unul din trei elevi români să primească bursă de merit.
Studenţii şi elevii au făcut zid în faţa Ministerului Educaţiei de la prima oră a dimineţii. Este a doua zi de proteste după ce au aflat de intenţia Guvernului de a tăia din burse.
"Trebuie să finanţăm cu adevărat educaţia, nu doar să ne prefacem că finanţăm educaţia şi apoi să ne plângem că oamenii din jur nu sunt educaţi. Reprezentanţii protestatarilor au fost invitaţi la discuţii de secretarii de stat ai instituţiei. Au cerut ca Ministerul Educaţiei să le devină aliat şi să convingă premierul să renunţe la tăierile care îi afectează pe studenţi şi elevi", a declarat Cristian Ghiurcă, preşedintele Uniunii Studenţilor din România.
"Singura promisiune a fost asta de a transmite mai departe informările, nimic punctual legat de programul de guvernare şi nimic legat de ce s-ar putea întâmpla mai departe cu fondul de burse", a declarat Sergiu Covaci, preşedintele asociaţiilor studenţeşti din România.
"Am dezvoltat un pachet de burse pentru elevi care a plecat acum trei ani de zile de la 188 de milioane de lei pe toată ţara şi am ajuns la 4,7 miliarde de lei. În trei ani de zile. Deci o creştere imensă", a declarat Ilie Bolojan, premierul României.
Studenţii şi elevii au făcut zid în faţa Ministerului Educaţiei
Planul guvernului este să calculeze de acum înainte bursele studenţilor la valoarea de 10 la sută din salariul minim net, nu brut ca până acum. Asta înseamnă că fondul de burse se reduce cu 40 la sută. În cazul elevilor dispar bursele pentru olimpici şi cele tehnologice. Rămân neschimbate doar bursele sociale. De bursele de merit vor mai beneficia doar maximum 15% dintre elevii unei clase, nu 30% ca până acum.
"În cazul în care elevii din România vor pierde aceste burse şi vor rămâne decât cele două asigurăm elevii că ne vom lupta cât de mult posibil pe ceea ce înseamnă stabilirea criteriilor, însă este un lucru pe care noi nu ni-l dorim absolut deloc, să ajungem în punctul în care o să avem doar cele două burse menţionate", a declarat Alexandru Popa, vicepreşedinte Consiliul Naţional al Elevilor.
Elevii şi studenţii ameninţă cu marşuri de protest în centrul Capitalei începând de duminică. Ministrul Educaţiei a declarat că şi el ar protesta, dacă ar fi în locul elevilor. Dar a adăugat că tăierile nu pot fi evitate.
Tăierea burselor, susţinută şi de preşedintele Nicuşor Dan
"E o situaţie de criză. Nu aş fi început acest demers dacă peste câteva săptămâni, dacă nu facem nimic şi nu înţelegem prin ce trecem, mă tem că nu mai putem da nicio bursă", a declarat Daniel David, ministrul Educaţiei
Tăierea burselor este susţinută şi de preşedintele Nicuşor Dan.
"Sistemul de burse pe care îl avem noi în preuniversitar nu există nicăieri în Europa. E anormal să numeşti de merit ceea ce iau 30 la sută dintre elevii din sistem", a declarat şi preşedintele Nicuşor Dan.
Tăierea burselor nu este singura schimbare pregătită în învăţământ. Ministerul Educaţiei vrea să implementeze o alternativă la programele after-school.
"Pilotăm un nou program. Programul "Şcoală de la 8 la 17." Mulţi părinţi lucrează. Copiii în primar stau la şcoală de la 8 la ora 12:00. Ce faci cu ei după aceea", a declarat Ministrul Educației.
Planul prevede ca elevii să rămână în grija profesorilor până la ora 17:00, care pentru serviciile lor vor fi plătiţi suplimentar.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰