Video Părinţii-elicopter. Cum îi poate afecta pe copii supraprotecţia din familie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din dorinţa de a le face viaţa mai uşoară copiilor, unii părinţi ajung să facă prea multe în locul lor: le rezolvă problemele, îi feresc de eşec şi intervin la fiecare pas. Specialiştii avertizează însă că această supraprotecţie poate să le afecteze încrederea în propriile forţe şi să-i facă mai anxioşi şi mai dependenţi de ajutorul celor din jur. Psihologii spun că părinţii trebuie să înveţe când să intervină şi, mai ales, când să-i lase pe cei mici să încerce singuri.
Teodora Tompea, prezentator: Nu există o rețetă universal valabilă, însă dacă ar fi să spunem despre acest fenomen, "părinte elicopter"... În vremurile pe care le trăim poate părea firesc să fii așa, dacă te gândești la cât de impredictibil e viitorul. A fi părinte elicopter nu este bine... Când apar aceste două gânduri, cum știi să iei cea mai bună decizie?
Diana Bălan, specialistă în parenting: E important să înțelegem de unde vine nevoia noastră de a fi părinte elicopter. De cele mai multe ori, un părinte devine superprotectiv atunci când are o frică, anxietate, teamă. Că cel mic să nu se lovească, că cel mijlociu să nu eșueze la școală sau, la cel mare, pentru alegerile pe care le va face în viață, pe termen lung.
Teodora Tompea, prezentator: Ca să identifici această frică, trebuie să-ți pui întrebări, să vezi ce te sperie, să vezi ce te sperie în raport cu el.
Diana Bălan, specialistă în parenting: Exact. Fac un exercițiu celor care mă întreabă și, în momentul în care au o frică sau repetă foarte des "Ai grijă, copilule!" sau "Stai, nu sări de acolo!", întrebarea e: cât e de periculos, de fapt, acel lucru pe care îl face? Un profesor spune că, cu adevărat, copiii nu se vor pune niciodată în situații pe care ei nu le pot gestiona, pentru că apare instinctul de supraviețuire. E OK să-i lăsăm să experimenteze în niște limite de siguranță, iar noi, rolul nostru, devine a fi salteaua, baza la care ei se întorc când dau de greu.
Teodora Tompea, prezentator: Trebuie să încurajezi, de fapt, să întrebi: "Ai nevoie de ajutorul meu?"
Diana Bălan, specialistă în parenting: Poate ajuta, însă, spus iar și foarte des, poate dezvolta o anxietate. Dacă din două în două minute spui "Ai nevoie de ajutorul meu?", poate trimite un semnal că, de fapt, copilul nu e capabil să facă acel lucru, iar noi nu avem încredere în el. De cele mai multe ori, copilul va cere ajutor atunci când știe că are sprijinul, pentru că, dacă îl vom lăsa... greșește și data viitoare îi spunem "Ți-am spus eu, descurcă-te acum", data viitoare nu va mai veni să ceară ajutorul.
-
Peste 240 de copii au ajuns la Urgenţe în Bucureşti, în 6 luni, după accidente cu trotinete. 8% au sub 10 ani
-
La ce vârstă poţi să-i dai copilului primul smartphone. "Alți copii aveau și eu nu și atunci mi-a luat...
-
"Jaf" mascat la o grădiniţă din Neamţ. Un adolescent a forţat uşi şi ferestre ca să fure...
Teodora Tompea, prezentator: Și în loc de "Ți-am spus eu", ce ar trebui să spunem?
Diana Bălan, specialistă în parenting: El își trage propriile concluzii. Inclusiv cel mic va înțelege că a greșit. De aceea, uneori, doar să fim acolo și să rezolvăm împreună problema: strângem laptele sau cioburile de pe jos, rezolvăm împreună tema, nu le face părintele. În jurul vârstei de 2-3 ani, copilul va începe să zică "Eu fac!", "Eu vreau!". Atunci e cel mai important moment.
