Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rezultate repartizare computerizată 2022. Topul liceelor cu cele mai mari note de admitere

Emoţii mari pentru elevii care au absolvit clasa a 8-a şi au luat notă de trecere la Evaluarea Naţională. Au fost publicate rezultatele repartizării computerizate la liceu. Aşadar, elevii au aflat dacă au intrat la liceul pe care şi l-au dorit şi dacă nu, unde au fost repartizaţi. Având în vedere că subiectele de la examen au fost extrem de uşoare, notele de intrare la liceu sunt uriaşe anul acesta, deci şi lupta mai strânsă.

de Mădălina Iacob

la 14.07.2022 , 13:22

Dacă ne uităm la topul specializărilor, atunci vedem o listă care cuprinde Colegiul Sfântul Sava pe primul loc şi mai apoi Colegiul Gheorghe Lazăr, din Capitală, dar şi Colegiul Fraţii Buzeşti din Craiova şi Colegiul Ion Brătianu din Piteşti. Ultima medie de admitere pentru cel mai bun liceu este 9.89.

Sunt şi ceva veşti proaste, ca în fiecare an. Aproape 7.000 de elevi au rămas anul aceste nerepartizaţi. Şi vorbim de mulţi elevi cu medii foarte mari: 259 dintre elevi au fost nerepartizaţi, chiar dacă aveau medii mai mari de 8 sau 9.

Elevul care a fost respins cu cea mai mare medie are media 9,54 şi este din Cluj Napoca. S-a întâmplat asta din păcate pentru că listele cu opţiuni de înscriere la liceu au fost completate greşit, mai exact nu au fost trecute destule opţiuni.

Vezi și

Şi cum notele au fost mult mai mari la Evaluarea Naţională 2022, elevii au fost respinşi.

Pe acelaşi subiect

Top 50 de specializări la liceele din ţară

Situaţia pe judeţe şi în Bucureşti privind admiterea la liceu

Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele primei etape a repartizării computerizate în licee a elevilor care au susţinut Evalurea Naţională 2022, pe site-ul admitere.edu.ro.

Pentru a verifica la ce liceu au intrat, candidaţii trebuie să aibă la îndemână codul unic primit la examenul de Evaluare Naţională, cu ajutorul căruia vor vedea la ce liceu au fost repartizaţi şi la ce specializare au fost repartizaţi.

Repartizarea computerizată ţine cont de preferinţele completate de către elevi şi părinţi, dar şi de media de admitere. Elevii şi părinţii au fost sfătuiţi să completeze cât mai multe opţiuni, indiferent de preferinţele lor, pentru a nu exista riscul de a rămâne nerepartizaţi. Acesta se compune din media la Evaluarea Naţioală, în proporţie de 80%, şi media generală a claselor V-VIII, în proporţie de 20%.

Ce urmează după ce elevii au aflat la ce liceu au intrat

După repartizarea computerizată, în perioada 15 – 20 iulie 2022, are loc Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi. În 25 iulie, se afişează locurile rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în această etapă de admitere şi începe cea de-a doua etapă de repartizare, cu procedurile prliminare. Repartizarea efectivă a elevilor care nu au fost repartizaţi după prima etapă va avea loc în 4-5 august.

Ce acte sunt necesare la înscrierea la liceu

În perioada 15-20 iulie 2022, candidaţii depun/transmit, la unităţile de învăţământ liceal la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.

  • cererea de înscriere;
  • cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere;
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională;
  • foaia matricolă pentru clasele 5-8, cu calculul mediei generale;
  • fişa medicală;

A doua etapă de admitere la liceu

  • 25 iulie 2022 - Afişarea centrului de admitere şi a situaţiei locurilor rămase libere;
  • 26 iulie 2022 - Înscrierea candidaţilor pentru probele de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;
  • 27-28 iulie 2022 - Desfăşurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;
  • 28-29 iulie 2022 - Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;
  • 1-3 august 2022 - Primirea cererilor de înscriere a candidaţilor care au fost repartizatţi computerizat în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaţilor respinşi, precum şi a candidaţilor care nu au fost repartizaţi computerizat;
  • 4-5 august 2022 - Repartizarea candidaţilor din etapa a doua, de către comisia de admitere judeţeană / a municipiului Bucureşti;
  • 6 august 2022 - Transmiterea către Centrul naţional de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operaţiunilor specifice în aplicaţia informatică centralizată.

Lista pe judeţe a candidaţilor admişi la liceu în urma repartizării computerizate

Ministerul Educaţiei publică Rezultatele repartizării în licee a absolvenţilor claselor a VIII-a, pe fiecare judeţ în parte.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Rezultate repartizare computerizată 2022. Topul liceelor cu cele mai mari note de admitere