Şcoli închise în mai multe judeţe, din cauza viscolului şi ninsorilor. În Iaşi, cursurile au fost suspendate în tot judeţul
Astăzi, 9 ianuarie 2024, din cauza condițiilor meteo nefavorabile au fost suspendate paţial cursurile în mai multe judeţe. În Iaşi, şcolile au fost închise în tot judeţul.
Cursurile rămân suspendate integral în şcolile din judeţul Iaşi, din cauza ninsorilor şi a viscolului.
Şcoli închise în mai multe judeţe, din cauza vremii
Conform informărilor primite din teritoriu până în acest moment, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, astăzi, 9 ianuarie, este suspendată activitatea cu prezenţă fizică în unităţi de învăţământ din mai multe judeţe. În Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Galaţi, Neamţ şi Suceava, cursurile au fost suspendate parţial, anunţă ministerul Educaţiei.
Lista şcolilor unde a fost suspendată activitatea cu prezență fizică:
- Ciclonul polar închide drumuri şi şcoli. De azi, frigul se intensifică, iar temperaturile vor fi sub pragul...
- Vremea de mâine 9 ianuarie 2024. Va fi deosebit de rece în multe zone. Temperaturile coboară până la -18 grade
- Viscol şi strat de zăpadă pe mai multe drumuri din ţară. ANM anunță ninsori inclusiv în Bucureşti
- Bacău: 3 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
- Botoșani: 4 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
- Brăila: 6 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
- Buzău: 2 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
- Galați: 7 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
- Neamț: 6 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
- Suceava: o unitate de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității.
În Iaşi, toate unităţile de învăţământ au fost închise, printr-o hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Situaţia traficului rutier, 9 ianuarie 2024. Lista drumurilor naționale închise sau cu circulaţia restricționată
Potrivit Centrului Infotrafic, pe mai multe drumuri naţionale se circulă în condiții de iarnă şi se acționează cu material antiderapant. Din cauza viscolului, pe DN 23B, pe tronsonul Stupina - Ciorăști, în judeţul Vrancea, vizibilitatea este zero.
DRUMURI NAȚIONALE CU CIRCULAȚIA OPRITĂ:
- DN 23B Stupina-Ciorăști, județul Vrancea
- Centura Ocolitoare Roman Est – Sagna, județul Neamț
- DN 28A Târgu Frumos - Moțca, județul Iași
- DN 11A Bârlad - Ivești, județul Vaslui
- DN 29 Răchiți – Săveni, județul Botoșani
DRUMURI NAȚIONALE CU RESTRICȚIE DE TONAJ >7,5 TONE
- DN 24B Albița-Huși, județul Vaslui
- DN 28 Cozia, județul Iași – Albița, județul Vaslui
- DN 15D Roman – Crăiești, județul Neamț
- SITUAŢIA ACTUALIZATĂ A DRUMRURILOR
SITUAŢIA ACTUALIZATĂ A DRUMRURILOR, potrivit CNAIR
Vremea 9 ianuarie. Temperaturile coboară până la -18 grade
Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, chiar deosebit de rece în jumătatea de est şi geroasă mai ales dimineaţa, în special în nordul, centrul şi estul teritoriului. Cerul va avea înnorări şi vor fi ninsori slabe ziua, pe arii restrânse în jumătatea de sud. Vântul va avea intensificări în jumătatea de sud-est şi pe crestele montane, cu rafale în general de 50...65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între -10 şi 3 grade, iar minimele în general între -18 şi -4 grade. Spre dimineaţă, izolat se va forma ceaţă cu depunere de chiciură. În Bucureşti, vremea va fi rece, astfel că temperatura maximă va fi de -3...-2 grade, iar cea minimă de -7...-6 grade. Cerul va avea înnorări mai ales în prima parte a zilei când, trecător va ninge slab, apoi se va degaja. Vântul va sufla în general moderat ziua (temporar cu rafale de 40...45 km/h), amplificând senzaţia de frig.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰