Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Structura anului şcolar ar putea fi modificată. Ce este "Săptămâna verde" şi ce vor învăţa elevii în această perioadă

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că susţine integrarea în structura anului şcolar a unei propuneri pentru "Săptămâna verde". El a menţionat că PNRR are o componentă verde foarte bine integrată în pachetul "România Educată".

de Redactia Observator

la 11.01.2022 , 13:28

Copii învăţând pentru şcoală întinşi pe iarbă "Săptămâna verde", o nouă propunere în structura anului şcolar. Ce vor învăţa elevii în această perioadă - Shutterstock

Sorin Cîmpeanu a declarat că susţine propunerea ca în structura anului şcolar să existe "Săptămâna verde", în care elevii să înţeleagă "într-o manieră directă" în natură care sunt efectele schimbărilor climatice şi care sunt efectele generale asupra mediului.

"Chiar dacă anul acesta, din cauza crizei sanitare, Săptămâna "Şcoala altfel" a înregistrat dificultăţi, pentru că pe parcursul acestei perioade toată şcoala a fost altfel, găsesc că este o idee foarte bună ca în structura anului şcolar să integrăm şi susţin de pe acum această propunere, o săptămână verde în care elevii să poată ieşi din şcoală şi să înţeleagă într-o manieră cât se poate de directă în natură care sunt efectele schimbărilor climatice, care sunt efectele generale asupra mediului, şi cele bune şi cele rele, pentru a putea face diferenţa, pentru a putea face alegerile inteligente", a afirmat ministrul Educaţiei cu prilejul lansării în dezbatere a Raportului "Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile".

Sorin Cîmpeanu a asigurat că dezideratele din Proiectul "România Educată" vor fi transpuse în realitate într-o manieră integrată, care va include şi conceptul de dezvoltare durabilă prin educaţie de mediu şi prin conştientizarea importanţei schimbărilor climatice.

Articolul continuă după reclamă

"Salut această iniţiativă pe care o găsesc cu totul deosebită, o iniţiativă care se constituie într-un pas către normalitate, într-un pas care arată că avem viziune pe termen lung prin educaţie şi prin respect faţă de mediu. O iniţiativă fără de care nu se poate începe dezvoltarea durabilă. Avem în acest moment mai multe oportunităţi care se suprapun. Avem proiectul "România Educată", care vizează o schimbare curriculară. (...) Dezideratele din România Educată vor fi transpuse în realitate, vă asigur de acest lucru. Au fost menţionate şi termene. Sunt lucruri care se vor întâmpla şi se vor întâmpla într-o manieră integrată, care va include acest concept de dezvoltare durabilă prin educaţie de mediu şi prin conştientizarea importanţei schimbărilor climatice", a arătat ministrul.

Pe acelaşi subiect

Reforme prin PNRR

El a menţionat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă are o componentă verde foarte bine integrată în pachetul "România Educată" în valoare de 3,6 miliarde de euro, pentru reformele din educaţie.

"Al doilea element care se constituie într-o oportunitate a fost prezentat de către domnul prim ministru al Guvernului României - Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care are o componentă verde extrem de importantă şi foarte bine integrată în pachetul România Educată, în valoare de 3,6 miliarde de euro, destinat reformelor din educaţie. Aproape toate componentele ating direct sau indirect Educaţie pentru mediu, tranziţia spre verde. Al treilea element care se constituie într-o oportunitate este Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă - Agenda 2030. Cele de-al patrulea element este Raportul care a fost prezentat şi lansat astăzi.

Omul determină schimbarea. Schimbarea poate fi determinată în bine sau în rău. Alegerea inteligentă între bine şi rău se poate face doar prin educaţie, care să determine, aşa cum domnul preşedinte a precizat, o schimbare de mentalitate", a mai susţinut ministrul Educaţiei.

Care a fost prima lucrare ştiinţifică a lui Sorin Cîmpeanu

El şi-a amintit că în urmă cu peste 30 de ani prima sa lucrare ştiinţifică în calitate de student a fost "Efectul de seră generator de modificări climatice".

"În urmă cu mai bine de 30 de ani, cu aproape 35 de ani, când nu numai în România, dar în lume nu se vorbea prea mult despre schimbări climatice, am avut şansa să fiu implicat în calitate de student înainte de 1989 şi prima mea lucrarea ştiinţifică să fie "Efectul de seră generator de modificări climatice"", a afirmat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a spus că a predat elemente ce ţin de deşertificare, de compensarea deficitului de apă, de apărarea împotriva inundaţiilor, de energii neconvenţionale, de alunecări de teren, de combatarea eroziunii de suprafaţă şi de adâncime. "Toate aceste lucruri se constituie în schimbări de mediu. Am avut şansa să fie profesor într-una din primele facultăţi de ingineria mediului din România", a arătat ministrul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Educaţie » Structura anului şcolar ar putea fi modificată. Ce este "Săptămâna verde" şi ce vor învăţa elevii în această perioadă