Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Taberele tematice, opțiunea pentru elevii care vor să îmbine utilul cu distracția

Vremea frumoasă din ultimele zile ne duce cu gândul la vacanţa de vară! Însă, ca să ajungă să se relaxeze aşa cum trebuie, părinţii se gândesc deja unde să-şi trimită copiii în vacanţa de vară.

de Redactia Observator

la 25.03.2019 , 18:12

Vremea frumoasă din ultimele zile ne duce cu gândul la vacanţa de vară! Însă, ca să ajungă să se relaxeze aşa cum trebuie, părinţii se gândesc deja unde să-şi trimită copiii în vacanţa de vară. Doar vorbim despre 3 luni în care cei mici vor fi liberi precum păsările cerului. Dar, ca să nu fie un timp pierdut, părinţii îi înscriu în tabere tematice, unde vor învăţa istorie, supravieţuire pe munte, militărie şi chiar nutriţie.

În pas alergător! Aşa încep zilele în tabăra militară de la Agafton, la aproximativ 15 kilometri de oraşul Botoşani. Timp de 10 zile, aici, elevii sunt antrenaţi să folosească şi armamentul. Nu sunt puşti reale. Sunt arme de airsoft.

Tacticile de joc, noţiunile de prim-ajutor, orientarea în teren, camparea în natură sau menţinerea echilibrului pe tiroliană reprezintă doar o mică parte din ceea ce au învăţat, în ultimii trei ani, sute de copii.

Vezi și

Anul aceasta, la a patra ediţie, sunt 100 de locuri disponibile.

Pentru taberele tematice din judeţul Sibiu, doritorii trebuie să se grăbească dacă mai vor să prindă un loc.

În total, anul acesta, în judeţul Sibiu, se vor organiza tabere tematice în patru locaţii.

Vizitarea monumentelor Sarmizegetusa Regia, Costeşti sau Ulpia Traiana Sarmizegetusa sunt propunerile pentru taberele hunedorene.

Protejarea naturii, a faunei şi florei sunt şi ele teme pentru elevii care aleg taberele din Hunedoara.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Taberele tematice, opțiunea pentru elevii care vor să îmbine utilul cu distracția