Antena Meniu Search
x

Curs valutar

EURO subţire cu restricţii se ţine! Campionatul European a dat peste cap viaţa bucureştenilor

A venit fotbalul în oraş, au venit şi restricţiile şi schimbările în programul bucureştenilor. Străzile pe care weekend de weekend era interzis traficul rutier, acum au revenit la starea iniţială.

de Redactia Observator

la 13.06.2021 , 10:38

În plus, în zona Arenei Naţionale sunt restricţii de circulaţie şi toate masinile parcate pe bulevardele de acolo au fost ridicate de poliţie. Totul pentru puţinii suporteri străini care au ales să vină la meci.

Euro a început cu proiecţii spectaculoase şi cu un dans al apei în Fântânile Urbane din Piaţa Unirii. Campionatul de fotbal aduce însă şi schimbări care nu-s pe placul bucureştenilor. Şapte zone care până săptămâna trecută erau pietonale sunt din nou pline de maşini.

Calea Victoriei nu mai este pietonală aşa cum ne-am obişnuit săptămânile trecute. Cele 7 zone au fost închise publicului şi redeschise traficului rutier. Este decizia Primăriei Capitalei pentru a facilita drumul suporterilor către locurile de cazare.

Vezi și

Lipsa pietonilor ieşiţi la plimbare se vede cel mai bine în profitul teraselor de pe Calea Victoriei. Iar restricţiile i-au lăsat pe mulţi fără locuri de parcare.

Pe acelaşi subiect

"Atunci cand proiectul strazi deschise era activ se simtea o crestere in vanzari, aproape dublu. Aveam toate mesele ocupate. Erau şi clienţi care stăteau în picioare", a declarat Bogdan Bazaoache, managerul unei terase.

În acest weekend au ajuns la Bucureşti 2.000 de suporteri austrieci şi alţii 2.500 din Macedonia de Nord. Au abonamente gratuite la metrou şi autobuz şi cei mai mulţi au ales cazări ieftine.

"O medie de 65-70 de euro pe noapte. Dacă am fi reuşit să vindem o capacitate mai mare pe stadion, sigur că şi pentru noi, pentru Bucureşti, pentru turism, datele ar fi arătat mult mai bine", a declarat Roxana Ilinca, specialist în turism.

Astfel, Capitala va câştiga sub 4 milioane de euro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Euro 2020 » EURO subţire cu restricţii se ţine! Campionatul European a dat peste cap viaţa bucureştenilor